Promisiunile autorităţilor: câţi kilometri de autostradă se deschid până la sfârşitul anului şi unde

Reprezentanţii Companiei de Autostrăzi au declarat că vor deschide circulaţiei 147 de kilometri de autostradă până la sfârşitul acestui an. La începutul anului se vorbea despre 200 de kilometri, iar acum, la jumătatea anului, nu s-a inaugurat nici măcar un kilometri dintre cei promişi
Florin Cojocaru - D, 08 iul. 2012, 21:02
Promisiunile autorităţilor: câţi kilometri de autostradă se deschid până la sfârşitul anului şi unde

Până la sfârşitul acestui an se vor inaugura 147,5 de noi kilometri de autostradă pe toate şantierele ţării. Cel puţin aşa promite Compania de Autostrăzi prin fostul ei director general, Mihail Başulescu, care tocmai a fost demis săptămâna trecută. Într-o adresă trimisă ECONOMICA.NET, reprezentanţii Companiei oferă lista secţiunilor de autostradă care vor fi deschise traficului până la 31 decembrie 2012.  În adresa CNADNR nu există date precise pentru inaugurarea secţiunilor de autostradă, termenul folosit fiind „sfârşitul acestui an”. Într-un singur caz Başulescu avansează un termen clar, şi anume luna octombrie, pentru cei 32,5 de kilometri a variantei de ocolire Deva-Orăştie din Coridorul IV Pan-european.

În schimb, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a spus recent că într-o lună vom circula pe cei 62,5 de kilometri ai autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, iar de pe 20 iulie pe restul de 36,7 kilometri din tronsonul Cernavodă – Constanţa al Autostrăzii Soarelui. Pe o porţiune de 14 kilometri din acest tronson se circulă deja de anul trecut.

Până la sfârşitul acestui an, Compania de Autostrăzi va mai deschide traficului 9,5 kilometri din autostrada Timişoara – Lugoj, lot 1 între kilometri 44,5 şi 54, ultimii 4,6 kilometri din varianta de ocolire a Constanţei şi toţi cei 12,25 de kilometri ai variantei de ocolire a Aradului.

La începutul acestui an, fostul ministru PDL Anca Boagiu spunea că în 2012 vor fi gata 200 de kilometri de autostradă. La jumătatea acestui an nici măcar un kilometru din cei promişi nu a fost deschis circulaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Mediului Mircea Fechet, la Praid: În continuare, suntem profund îngrijoraţi în legătură cu creşterea alarmantă a concentraţiilor de cloruri. Am notificat și partea ungară
Ministrul Mediului Mircea Fechet, la Praid: În continuare, suntem profund îngrijoraţi în legătură cu creşterea alarmantă ...
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă, la Praid, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că există în continuare îngrijorări legate de creşterea......
„Leon”, primul tren fabricat la Pașcani, va fi prezentat săptămâna viitoare
„Leon”, primul tren fabricat la Pașcani, va fi prezentat săptămâna viitoare
Grupul Grampet prezintă pe 19 iunie primul automotor fabricat de Electroputere VFU Pașcani, pe care l-a denumit "Leon".
Teheranul anunță că încă trei oameni de știință iranieni din domeniul nuclear au fost uciși de Israel, ajungându-se astfel la cifra de nouă experți atomici eliminați în urma atacurilor de ieri și azi
Teheranul anunță că încă trei oameni de știință iranieni din domeniul nuclear au fost uciși de Israel, ajungându-se ...
Iranul a anunţat sâmbătă moartea altor trei oameni de ştiinţă din domeniul nuclear în atacurile israeliene, ceea ...
Iranul renunță la negocierile cu SUA, pe care le consideră fără sens după atacurile Israelului
Iranul renunță la negocierile cu SUA, pe care le consideră fără sens după atacurile Israelului
Ministerul iranian de Externe a declarat sâmbătă că nu are "sens" ca Iranul să participe duminică la discuţiile preconizate ...