Câţi metri pătraţi de locuinţă premium se pot cumpăra cu un milion de dolari în România

20 06. 2019
mv2_1b_05474400

Aşadar, investiţiile aduc, procentual, profituri mai mari şi se recuperează mai repede, deși locuințele sunt mai ieftine decât cele din alte părți ale Europei.

În București, potrivit unei analize a consultanților de la SVN România, sunt în construcție circa 20.000 de locuințe, dintre care circa 2% intră în categoria premium, unde prețurile au depășit, în ultima perioadă, un preț mediu de 4.000 de euro pe metrul pătrat, care asigură achiziția a 250 mp cu un milion de dolari.

Aproximativ 14.000 de locuințe ar putea fi predate în acest an, stabilindu-se astfel un nou record, după ce în 2018 au fost predate 11.272 de locuințe, potrivit datelor Institutului Național de Statistică – cel mai prolific an din acest punct de vedere, în creștere cu aproximativ 18% față de 2017.

Tot în premieră în istoria modernă a pieței rezidențiale locale, locuințele destinate clasei medii vor deține în acest an ponderea majoritară a unităților care vor fi finalizate în București și împrejurimi, după zeci de ani în care locuințele care ținteau segmentul mass market au dominat piața, potrivit datelor SVN România.

Zonele atractive pentru proiecte rezidențiale premium sunt, în general, în nordul Capitalei, în Aviatorilor, Dorobanți, Herăstrau, Primăverii, dar și Floreasca-Barbu Văcărescu, vor apărea în anii următori blocuri de peste 24 de etaje, care vor încerca să valorizeze apartamentele de la etajele superioare prin panorama asupra Bucureștiului.

România câștigă la yield-uri

Deși valoarea proprietăților din România nu e una foarte ridicată, în comparație cu piețele tradiționale din Occident, piața rezidențială autohtonă asigură o recuperare mai rapidă a investiției, în condițiile în care yield-urile se cifrează la 6% sau chiar 6,5%, deci o recuperare mai rapidă a investiției, față de 2,5%-3,5% anual în țările ocidentale.

Cea mai scumpă piață din Europa este Monaco, acolo unde o investiție de un milion de dolari asigură achiziția 16 mp plus un loc de parcare, SUA, cu New York, Miami sau Los Angeles, unde un milion de dolari asigură 25 mp, Estul Asiei, cu Hong Kong, Baijing sau Singapore cu circa 30 mp pentru un milion de dolari.

Mai aproape de România e Turcia, unde un milion de dolari asigură achiziția a circa 150 mp de proprietate premium.