Câţi români au intrat în şomaj în 2013. Aproape 86.000 de absolvenţi, înregistraţi ca neavând loc de muncă

Peste 620.000 de persoane, dintre care aproape 86.000 de absolvenţi, au intrat în şomaj în anul 2013, cei mai mulţi fiind înregistraţi în lunile iulie - 83.836 şi octombrie - 72.285, se arată într-un răspuns al ANOFM, solicitat de agenţia MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 18 dec. 2013, 08:22
Câţi români au intrat în şomaj în 2013. Aproape 86.000 de absolvenţi, înregistraţi ca neavând loc de muncă

Potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în 11 luni ale anului au fost înregistrate 619.841 de persoane nou intrate în sistemul de şomaj, ceea ce înseamnă că numărul acestora va depăşi 620.000 până la sfârşitul anului.

Cele mai multe persoane nou înregistrate ca şomeri au fost în lunile iulie – 83.836, octombrie – 72.285 şi ianuarie – 61.132.

În ce priveşte numărul de şomeri înregistrat în fiecare lună, cei mai mulţi au fost în ianuarie – 513.349, februarie – 510.409, noiembrie – 507.607 şi martie – 492.427.

Lunile cu cei mai puţini şomeri au fost septembrie – 428.866, iunie – 438.110 şi august – 443.610.

Din numărul total de şomeri nou înregistraţi în acest an, 85.972 au fost absolvenţi, cei mai mulţi solicitând acest statut în lunile iulie (39.091), august (14.989), septembrie (13.640) şi octombrie (6.095).

Dintre absolvenţii care au intrat în sistemul de şomaj, 67.568 au finalizat o formă de învăţământ liceal şi 15.989 o formă de învăţământ universitar, a precizat ANOFM, în răspunsul transmis agenţiei MEDIAFAX.

Cei mai mulţi şomeri înregistraţi au fost în grupa de vârstă până în 25 de ani, respectiv 277.105, urmaţi de persoanele cu vârsta între 40 şi 45 de ani – 275.740, între 50 şi 55 de ani – 255.902, peste 55 de ani – 241.245, între 35 şi 40 de ani – 224.717, între 30 şi 35 – 163.923 şi între 25 şi 30 de ani – 128.236 de persoane.

Judeţele care au înregistrat cel mai mare număr de şomeri nou intraţi în sistem, în acest an, sunt: Dolj (37.274), Suceava (34.754), Prahova (33.654), Hunedoara (29.740), Bacău (25.933), Galaţi (25.342), Neamţ (24.557), Timiş (24.449), Buzău (23.745), Alba (23.356), Argeş (22.974), Mureş (22.747), Dâmboviţa (22.659), Iaşi (21.909) şi Olt (21.530), în Bucureşti fiind 31.457.

În perioada ianuarie – noiembrie, 304.713 persoane au ieşit din şomaj prin încadrare pe piaţa muncii. La programele de formare profesională organizate de ANOFM au participat 35.026 de persoane, 14.972 fiind încadrate în muncă după absolvirea unui curs.

Rata şomajului a fost în noiembrie de 5,60 la sută, în creştere cu 0,20 puncte procentuale faţă de octombrie, fiind înregistraţi 507.607 şomeri, cu 18.347 mai mulţi, potrivit ANOFM.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...