Câţi străini vin să se trateze în România

Economica.net
24 09. 2012
dacia_herculane_11574200_52490300

„În România, în staţiunile balneare merg anual circa un milion de persoane, dintre care aproximativ 100.000 sunt străini. Sunt câteva pieţe tradiţionale de pe care vin, Israel, Germania şi, mai nou, Italia”, a spus Rădulescu.

El a afirmat că majoritatea străinilor ajung la Covasna şi Herculane, pentru probleme cardiovasculare şi de tratament al reumatismului şi, mai nou, pe zona de wellness şi spa la Felix.

„Faţă de oferta noastră turistică recunoscută, cea geriatrică, din acest punct de vedere avem un regres. Înainte de 1989 veneau în staţiunile balneare peste 300.000 de turişti străini pe an”, a afirmat Rădulescu.

Scăderea este explicată prin lipsa promovării şi prin degradarea unor produse, cum este cel geriatric, care abia în ultimii ani a început să revină.

Potrivit oficialului patronatului, cheltuiala medie de persoană pentru un străin care vine la tratament în România este de circa 800 de euro de persoană, incluzând cazarea şi masa. Din aceste date reiese că România câştigă anual de la cei 100.000 de străini aproximativ 80 de milioane de euro.

„Avem încă o medie scăzută a tratamentului, pentru că ponderea acestuia în servicii este undeva între 10-15%. Aceasta trebuie îmbunătățită, ca s-o putem vinde mai scump”, a spus Rădulescu.

Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, spune că turismul medical a înregistrat în ultimii ani o creştere anuală de 5%.

„Dacă va creşte calitatea serviciilor vom depăşi rata de 5%. Vom promova pachetele de sănătate, pentru că avantajele României sunt factorii naturali şi de mediu şi preţurile accesibile”, a adăugat secretarul de stat.