Catinvest şi Carrefour România au investit două milioane de euro în modernizarea centrului comercial TOM Carrefour din Constanţa

Economica.net
17 07. 2017
carrefour_tom_1_11921800

Lucrările de modernizare ale centrului comercial TOM au început în luna ianuarie a acestui an și, într-o primă etapă, au vizat refacerea integrală a spațiilor interioare, atât din punctul de vedere al design-ului galeriilor, cât și al funcționalității (sisteme de iluminat și ventilație, grupuri sanitare etc.). O a doua etapă, care vizează lucrări de schimbare a fațadei și a teraselor pietonale, urmează să înceapă în luna septembrie și vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

“TOM Carrefour este o investiție strategică pe care am demarat-o în 2006, odată cu achiziția centrului comercial, și pe care vrem acum să o consolidăm prin modernizarea integrală a centrului, în două etape, iar ulterior prin extinderea galeriilor comerciale. Astfel, răspundem pe de-o parte cererii ridicate din partea comercianților de a deschide spații în cadrul TOM, în contextul unui grad actual de ocupare de 98%, iar pe de altă parte oferim cumpărătorilor din județul Constanța o zonă extinsă de shopping, cu o ofertă variată, aproape de ei”, a declarat Jibril Semour, director general al Catinvest Eastern Europe, cu sediul central la București.

Modernizarea centrului comercial TOM Carrefour Constanța face parte din strategia Catinvest de modernizare a portofoliului de proprietăți, astfel încât acestea să constituie pentru vizitatori o destinație atractivă, modernă, cu servicii diversificate și de calitate.

În prezent, centrul comercial TOM are o suprafață totală închiriabilă de 44.500 de metri pătrați, iar gradul de ocupare este de 98%, având o structură mixtă de peste 85 de chiriași, printre care: hypermarketul Carrefour, Decathlon, Intersport, Adidas, Flanco, Media Galaxy, Brico Depot, Pepco, Jysk, CCC, Sephora, KFC etc.

În această vară, Centrul Comercial Tom oferă copiilor, gratuit, prima expoziție interactivă și educativă din Constanța, care aduce la viață Epoca de Piatră

În perioada 15 iulie – 13 august, Centrul Comercial Tom din Constanța va găzdui expoziția pentru copii „Stone Age Kids”, la care cei mici sunt invitați să învețe despre lumea preistorică, prin activități interactive și educative. Copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, vor intra în lumea preistorică, unde se vor aventura timp de 45 de minute pe un traseu special amenajat.

Aventura va începe cu descoperirea dinozaurilor, va culmina cu uneltele din epoca de piatră și se va încheia cu o ședință foto de excepție pentru a pleca acasă cu cea mai frumoasă amintire. La final, toți participanții vor primi diplome pentru curajul dovedit în Epoca de piatră și vor fi promovați ca micuți exploratori.

Atât expoziția cât și tururile interactive sunt oferite gratuit de către Centrul Comercial TOM Constanța, iar programările se pot face la numărul de telefon 0741024243, în fiecare zi în intervalul orar  10:00-20:00, sau pe mail  la adresa: rezervari@tom-constanta.ro.

Parte din grupul francez Catinvest deținut de antreprenorul Bertrand Catteau, Catinvest Eastern Europe – cu sediul central la București – deține și operează 6 centre comerciale din România, Ungaria și Cehia, cu o suprafață închiriabilă totală de peste 275.000 de metri pătrați. În România, Catinvest Eastern Europe a intrat în anul 2003 și are în proprietate Esplanada și Orhideea din București, precum și Tom din Contanța și, începând din acest an, Electroputere Parc din Craiova.