Cauza falimentului Detroitului: reguli şi proceduri financiare vechi de 40 de ani

Funcţionarii primăriei din Detroit, aflată în faliment, au rătăcit în februarie un cec de 1 milion de dolari primit din sistemul şcolar, care a zăcut într-un sertar timp de o lună de zile, dovadă a unor proceduri financiare vechi de 40 de ani, relatează Bloomberg.
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 15:49
Cauza falimentului Detroitului: reguli şi proceduri financiare vechi de 40 de ani

Primăria din Detroit şi-a declarat falimentul în luna iulie, din cauza obligaţiilor financiare de 18 miliarde de dolari ale unui oraş marcat de un serviciu de transport public nesigur, felinare stradale sparte şi perioade lungi de aşteptare a intervenţiei poliţiei şi ambulanţelor.

Calitatea precară a serviciilor publice este rezultatul tehnologiei şi procedurilor învechite care nu pot asigura funcţiuni de bază precum colectarea facturilor, potrivit administratorului special al oraşului, Kevyn Orr.

„Nimeni nu mai trimite cecuri de 1 milion de dolari, plăţile se fac online. Cu excepţia Detroitului”, a declarat Bill Nowling, purtătorul de cuvânt al lui Orr.

El a arătat că sistemele financiare ale oraşului sunt rămase în urmă cu trei-patru decenii.

„Dacă reuşim să rezolvăm aceste probleme, atunci vom putea să oferim servicii mai bune, mai rapide, mai eficiente şi mai ieftine”, a spus Nowling.

În Detroit nu există un sistem IT centralizat al municipalităţii şi fiecare departament îşi cumpără aparatura care în cea mai mare parte nu funcţionează corect, a arătat Orr.

Ultima achiziţie a unui sistem IT de către Primărie a avut loc în urmă cu 15 ani, pe bază de tehnologie Oracle, care nu a fost niciodată complet funcţional.

Primăria cumpără sisteme IT noi pentru îmbunătăţirea colectării taxelor, în special de la navetiştii din suburbii care lucrează în Detroit, potrivit directorului financiar angajat de Orr.

Nowling a arătat însă că disfuncţionalităţile merg dincolo de aparatură.

Regulile sindicale au dus la promovarea unor angajaţi pe posturi pentru care nu sunt calificaţi, în timp ce departamentele făceau concedieri. Primăria nu are programe de training şi nu evaluează angajaţii de pe 2.500 de categorii de posturi.

„Nu are nimic de-a face cu angajaţii. Aceştia urmează reguli create acum 40 de ani”, a explicat Nowling.

Problemele operaţionale ale primăriei sunt grave, arăta Orr într-un raport din iunie.

Astfel, procesarea salariului fiecăruia din cei 9.560 de angajaţi costă primăria 62 de dolari, comparativ cu 18 dolari în cazul funcţionarilor publici de la nivel federal. Principalul motiv este că la calculul acestor salarii lucrează full-time 150 de angajaţi.

Facturile pentru impozitul pe venit sunt procesate manual, situaţie valabilă pentru 70% din intrările contabile, a spus Orr.

El a arătat în raport că autoritatea fiscală americană (Internal Revenue Service – IRS) a descris sistemul de colectare a taxelor din Detroit drept catastrofal, într-un audit din iulie 2012.

Sistemele învechite de contabilitate au făcut ca unele facturi să nu fie încasate timp de şase ani, reducând fondurile pentru noi vehicule de patrulare sau pentru computere.

Te-ar mai putea interesa și
Do Kwon, unul dintre foștii lorzi ai pieței cripto, a pledat nevinovat în fața unui tribunal american pentru acuzații de fraudă și spălare de bani. El le-a cauzat clienților pierderi de 40 de miliarde de dolari
Do Kwon, unul dintre foștii lorzi ai pieței cripto, a pledat nevinovat în fața unui tribunal american pentru acuzații ...
Antreprenorul sud-coreean Do Kwon, care a gesionat două monede digitale care au provocat pierderi investitorilor de aproximativ 40 de miliarde de dolari în 2022, a pledat joi nevinovat de......
Ciolacu: Intrarea pe deplin a României în Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil
Ciolacu: Intrarea pe deplin a României în Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru ...
Integrarea totală a României în spaţiul Schengen va avea ca efect dezvoltarea economiei, fiind o garanţie că exporturile ...
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson: UE ar putea prezenta în martie o propunere de creare de centre de întoarcere pentru migranții ilegali
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson: UE ar putea prezenta în martie o propunere de creare de centre de întoarcere pentru ...
Uniunea Europeană ar putea înainta în martie o propunere privind crearea aşa numitelor "centre de întoarcere" pentru ...
Apple a ajuns la un acord de 95 de milioane de dolari pentru a închide un proces intentat în SUA, ca urmare a „indiscreției” asistentului său de voce Siri
Apple a ajuns la un acord de 95 de milioane de dolari pentru a închide un proces intentat în SUA, ca urmare a „indiscreției” ...
Gigantul american Apple a fost de acord să plătească 95 de milioane de dolari în numerar pentru a închide o acțiune ...