Cauza prăbuşirii avionului în care se afla echipa Lokomotiv – Eroare de pilotaj
Accidentul aviatic produs în septembrie în Rusia, soldat cu moartea a 44 de persoane, inclusiv a unei întregi echipe de hochei, a fost cauzat de o eroare de pilotaj, a anunţat miercuri Comitetul Interstatal pentru Aviaţie (MAK), citat de Agerpres.
”Avionul Yak-24, cu echipa de hochei Lokomotiv la bord, s-a prăbuşit ca urmare „a unei acţiuni greşite a echipajului, exprimată în activarea accidentală a pedalei de frânare la decolare”, a spus preşedintele Comisiei tehnice a MAK, Aleksei Morozov, precizând că unul dintre piloţi nu ţinea picioarele în poziţie corectă.
„Aceasta a creat o forţă de frânare, care a condus la prăbuşirea avionului”, a afirmat expertul MAK într-o conferinţă de presă.
Avionul Yak-42 s-a prăbuşit pe malul fluviului Volga, la Iaroslavl, la 240 de kilometri de Moscova.
Aceasta a fost una dintre cele mai mari tragedii din lumea sportului, ce a şocat Rusia. În accident au murit 36 de jucători ai echipei Lokomotiv