Poliţiştii au fost anunţaţi iniţial de către patronul firmei de taxi că un autoturism Dacia Logan a dispărut din staţia din zona Autogării din Târgovişte, iar maşina a fost dată în urmărire.
Autoturismul a fost reperat de poliţişti în Târgovişte, pe strada I.C. Brătianu, dar cel aflat la volan a refuzat să oprească la semnalele agenţilor şi a trecut de aceştia, ajungând pe DN 71.
În zona Moara Nouă, lângă Titu, poliţiştii au format un baraj pentru a bloca maşina, iar şoferul a intrat cu taximetrul în autospeciala Poliţiei Rutiere Titu, pe care a avariat-o.
Ulterior, taximetrul s-a răsturnat într-un sanţ.
După primele cercetări, poliţiştii au constatat că şoferul, care miercuri împlineşte 20 de ani, este fiul taximetristului care urma să preia maşina în această dimineaţă, la ora 6.00, pentru a intra în schimbul de zi.
El a venit mai devreme ca tatăl său în staţia de taxi şi a furat maşina lăsată de şoferul din schimbul anterior, cu cheia în buşonul de la rezervorul de carburant, după care a pornit să se plimbe pe străzile din Târgovişte.
Ulterior, în staţia de taxi a venit tatăl celui care a furat maşina şi, pentru că nu a găsit autoturismul, şi a anunţat superiorii.
Tânărul, Vicenţiu Călin, din localitatea dâmboviţeană Tătărani, care nu are permis de conducere, a fost dus la Spitalul Orăşănesc din Titu pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
El este cercetat pentru furt calificat, conducere fără permis şi distrugere.