Cazanciuc: Raportul MCV, mai bun decât cel de anul trecut. Şase recomandări pentru Pentru Ministerul Justiţiei
Robert Cazanciuc a spus că în raport a fost apreciat angajamentul Guvernului în revizuirea Constituţiei.
„Este apreciat angajamentul Guvernului de a asigura conformitatea procesului de revizuire a Constituţiei cu normele europene, inclusiv prin consultarea Comisiei de la Veneţia”, a adăugat ministrul Justiţiei.
Cazanciuc a precizat că în raport sunt 18 recomandări, dintre care şase pentru Ministerul Justiţiei, între acestea fiind şi cele care vizează desfiinţarea instanţelor şi parchetelor mici sau dezvoltarea strategiei Naţionale Anticorupţie.
„Sunt 18 recomandări cu accent pe reforma şi independenţa justiţiei, integritate şi combaterea corupţiei (…) Şase dintre acestea se referă la Ministerul Justiţiei: restructurarea curţii judiciare, în sensul desfiinţării instanţelor şi parchetelor mici; punerea la dispoziţia sistemului juridiciar a instrumentelor necesare unei bune funcţionări; publicarea hotărârilor judecătoreşti; identificarea soluţiilor necesare în procesul de valorificare a bunurilor confiscate; dezvoltarea Strategiei naţionale anticorupţie”, a spus Robert Cazanciuc.
Ministrul a adăugat că, după o primă evaluare a Raportului de ţară, Comisia Europeană a constatat că România a obţinut progrese în numeroase domenii de la precedentele evaluări, iar sistemul judiciar a „menţinut un puternic trend pozitiv”.
„Se poate spune că în acest an România a obţinut un raport mai bun decât anul trecut. Un element important din acest raport este revenirea la structura anterioară de evaluare bazată pe cele patru benchmark-uri, fiind eliminate recomandările politice referitoare la statul de drept”, a mai spus Cazanciuc.
Ministrul a mai arătat că în raport este subliniată susţinerea Executivului, prin alocarea mai multor resurse, pentru instituţiile cu competenţe în prevenirea şi combaterea conflictului de interese şi a corupţiei, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie.
Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a declarat, miercuri, în prezentarea raportului MCV, că există încă îngrijorări legate de independenţa justiţiei în România, el subliniind că modificările la Codul penal au generat „îngrijorări majore” în legătură cu capacitatea de combatere a corupţiei.
„Există încă îngrijorări în legătură cu independenţa justiţiei şi există foarte multe exemple în ceea ce priveşte un grad de opoziţie la măsurile anticorupţie şi de integritate”, a afirmat Mark Gray.
El a arătat că amendamentele adoptate de Camera Deputaţilor în decembrie 2013 la Codul penal „au dus la îngrijorări majore în legătură cu capacitatea de combatere a corupţiei”.
Conform lui Gray, Comisia Europeană recomandă României ca în Codul de conduită al parlamentarilor să fie incluse dispoziţii cheie astfel încât să fie respectată independenţa justiţiei.
Mark Gray a subliniat că trebuie să fie asigurat faptul că legislaţia anticorupţie se aplică tuturor în mod echitabil.
CE nu a revizuit obiectivele din raportul MCV, acestea „au fost stabilite la momentul aderării”, a spus Mark Gray, rugat să comenteze faptul că fostul ministru al Justiţiei Mona Pivniceru şi Robert Cazanciuc au reclamat comisarului Viviane Reding că aceste obiective nu sunt fixe şi apar mereu noi chestiuni.
În rapoartele din ultimii 7 ani „recomandările au fost foarte clare” şi a fost stabilită o agendă pentru perioada următoare, a mai spus Gray.
Oficialul european a declarat că CE are o datorie către celelalte state membre şi către cetăţenii români şi bulgari, aceea ca procesul de reformă să continue iar obiectivele să fie îndeplinite.