Cazul Astra Asigurări riscă să se repete. Gaura de la City Insurance sare de 840 de milioane de lei. Societatea ar fi arătat ASF conturi fictive. Firma cumnatului lui Adrian Năstase a împrumutat asigurătorul, pe foaie, contra unor dobânzi-DOCUMENTE

07 06. 2021
city-insurance_94512400

Nu în ultimul rând, Autoritatea remarcă faptul că acționarul majoritar al asigurătorului, firma Vivendi International controlată de Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, a împrumutat City Insurance cu sume substanțiale purtătoare a unor dobânzi, în cuantum total de 75 de milioane de euro, la nivelul sfârșitului lui 2020. În final, aceste sume nu s-au regăsit în contul indicat de societate, deoarece acel cont nu exista, conform celor transmise de banca indicată celor de la ASF.

Mai clar, societatea a raportat către ASF că deține în conturi sume importante, venite de la acționarul majoritar sub forma unor împrumuturi subordonate purtătoare de dobânzi. „Valoarea raportată la data de 31.12.2020este în cuantum de 365.205.000 lei. Potrivit informațiilor transmise de societate, aceste lichidități provin din împrumuturi subordonate din partea acționarului majoritar Vivendi International — S.R.L. (acordate în tranșe începând cu anul 2017), purtătoare de dobândă, în cuantum cumulat de 75 milioane euro la data de 31.12.2020”, notează specialiștii autorității.

Pe de altă parte, documente oficiale consultate de Economica.net, arată faptul că necesarul de capital suplimentar care ar readuce City Insurance în limitele de lichiditate impuse de norme se apropie de 845 de milioane de lei, adică circa 172 de milioane de euro, doar la o primă vedere. Această sumă este necesară pentru acoperirea rezervei de daune brute avizate. Rezervele de daune avizate reprezintă cel mai important indicator pentru sănătatea unei companii de asigurare ele însemnând, de fapt, în termeni simpli, garanția faptului că societatea își poate îndeplini obligațiile de plată rezultate din polițele de asigurare, adică daunele.

Acest deficit identificat la City Insurance explică și de ce societatea a avut mari probleme cu plata daunelor, mai ales în ultimii doi ani, înregistrând zeci de mii de reclamații la ASF și zeci de mii de procese în instanță, majoritatea cu service-uri care acuză că au fost plătite parțial sau că nu au fost plătite în urma reparațiilor pe baza polițelor RCA emise de City Insurance.

Organizații ale transportatorilor și ale service-urilor se află deja de ani de zile în litigii cu asigurătorul. Grupul Autocar, controlat de Florin Pandele, unul dintre cei mai vocali critici ai practicilor City Insurance, a cerut și insolvența companiei. Una dintre dovezile aduse în instanță de firmă au fost tocmai extrasele de cont despre care ASF spune că nu sunt recunoscute de bancă.

Economica.net a sesizat în repetate rânduri problemele păe care City Insurance le înregistrează, inclusiv cu plata daunelor externe.  

La acest capitol, relevă date consultate de noi, City Insurance avea o tactică interesantă, punând în rezerve sume ridicole, adică doar 35-40 de euro per dosar de daună, echivalentul comisionului de gestiune cerut de corespondenții din țările unde avea loc accidentul. În realitate, valoarea medie a unui dosar de daună din afara țării se învârte în jurul a 5.000 de euro.

Economica.net a arătat, cu mai multe ocazii, și că City Insurance înregistrează un deficit substanțial de lichiditate, identificat deja de specialiștii ASF.

Mai mult, societatea a fost obligată de o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție să pună în aplicare o decizie a ASF care prevde, printre altele, o majorare de capital de 16,5 milioane de euro. Firma a refuzat să o facă, motivând că operațiunea fusese deja realizată.

În prezent, așa cum Economica.net a anunțat în exclusivitate, City Insurance a intrat sub administrarea FGA, care are rolul de a restabili indicatorii financiari ai companiei. Conducerea societății a fost suspendată, iar acționarii și-au pierdut drepturile.

Firma anunțase că se află în proces de vânzare către un vehicul înregistrat în Olanda, iar primele documente trimise în acest sens către ASF s-au dovedit insuficiente și neconcludente.

Legendarul cont elvețian al City Insurance nu prea există, spune ASF. Cele mai importante concluzii ale raportului care a dus la sancționarea drastică a firmei

În 2016, când a trecut printr-o procedură de redresare cu plan, City Insurance a reușit să închidă gura ASF anunțând un parteneriat cu un investitor olandez, Max Roessler. Între timp, olandezul a ieșit pe tăcute din schemă, dar City Insurance a anunțat ASF că a realizat o majorare de capital de 50 de milioane de euro, încercând să demonstreze existența banilor cu un extras de cont de la o bancă din Elveția. De atunci și până în prezent au existat numeroase discuții privind natura acelui cont și măsura în care ele există cu adevărat, mai ales că același extras City Insurance îl arăta și la ASF și în instanțele unde se judeca cu service-uri sau păgubiți, pentru a își demonstra capacitatea financiară. Astăzi, ASF vine și spune că acel cont nu există, practic.

„Astfel, în urma demersurilor efectuate de către A.S.F. a rezultat că în evidențele societății bancare nu a fost identificat contul cu numărul indicat de societate prin reprezentanții săi legali, cont care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus la dispoziția A.S.F., iar între această societate bancară și Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance — S.A.nu există relații contractuale„, notează ASF.

Redăm mai jos cele mai importante constatări din raportul care a dus la trimiterea City Insurance sub administrarea FGA, cu execpția celor deja prezentate mai sus:

  • Aspectele de neconformitate cuprinse în cadrul celor3 rapoarte de control permanent vizează, în principal, faptul că societatea a raportat încă din anul 2017 disponibilități bănești la o societate bancară. Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat cunoștință la data de 28.04.2021 despre faptul că între această societate bancară și societatea de asigurare nu au existat raporturi contractuale.
  • În vederea îndeplinirii măsurilor dispuse de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în cursul anului 2016, perioadă în care societatea a fost în dificultate financiară, fiind supusă unei proceduri administrative de redresare financiară pe bază de plan, precum și ulterior, în vederea luării unor măsuri care să asigure fonduri proprii eligibile care să acopere SCR sau modificarea profilului de risc, a fondurilor proprii eligibile care să acopere MCR și a coeficientului de lichiditate, Societatea City Insurance — S.A. a prezentat extrase de cont emise de către o societate bancară din care rezultă faptul că asigurătorul dispune de disponibilități financiare necesare susținerii activității și îndeplinirii cerințelor legale. De la deschiderea contului și până în prezent, conducerea companiei, inclusiv pe perioada îndeplinirii calității de membru al organului de conducere al asigurătorului de către domnul Renato Szilagyi, a confirmat că aceste sume deținute în cont sunt pe deplin disponibile companiei pentru a fi utilizate în cursul normal al activității. Sumele au fost reflectate în evidența contabilă a societății, cu implicarea domnului Renato Szilagyi.
  • Ulterior, în temeiul prevederilor art. 37 alin. (1) și alin. (6) lit. c)din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, s-au constatat elemente noi care au influențat substanțial indicatorii de solvabilitate avuți în vedere de către autoritate. Astfel, în urma demersurilor efectuate de către A.S.F. a rezultat că în evidențele societății bancare nu a fost identificat contul cu numărul indicat de societate prin reprezentanții săi legali, cont care apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus la dispoziția A.S.F., iar între această societate bancară și Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance — S.A.nu există relații contractuale.
  • În aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 237/2015,A.S.F. a solicitat asistență internațională în vederea confirmării existenței contului și cuantumului soldului acestuia, cont deschis la societatea bancară pe numele Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance — S.A. și comunicat la A.S.F. Solicitarea de asistență internațională a fost transmisă ca urmare a suspiciunilor A.S.F. cu privire la autenticitatea extraselor de cont emise de societatea bancară semnate de un reprezentant al acesteia, prezentate de Societatea City Insurance — S.A. la A.S.F., precum și cu privire la lipsa mișcărilor în cont și neaccesarea disponibilităților de ladeschiderea contului.
  • Cu scrisoarea din data de 20.04.2021, înregistrată la A.S.F.cu RG nr. 13.639/28.04.2021 și VPA nr. 3.246/28.04.2021autoritatea de supraveghere din statul de origine a comunicatA.S.F. că în evidențele societății bancare nu a fost identificatcontul menționat în documentele prezentate de asigurător, contcare apare pe extrasele de cont pe care societatea le-a pus ladispoziția A.S.F., și că între societatea bancară și Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance — S.A. nu există relațiicontractuale. Totodată s-a comunicat faptul că toate confirmările de sold emise de către bancă au două semnături, nu numai una, așa cum sunt cele prezentate de către societate. 
  • Toate aceste aspecte au directă incidență în faptele reținute în sarcina domnului Renato Szilagyi.
  • Prin Raportul de control permanent nr. SA-DG 3.764/4.05.2021 s-a comunicat domnului Renato Szilagyi, președinte directorat, faptul că A.S.F a efectuat ajustări ale fondurilor proprii, pentru data de raportare 31.12.2020, în valoare de 609.205.000 lei și a majorat nivelul cerinței de capital de solvabilitate (SCR) cu suma de 80.345.100 lei, reprezentând echivalentul în lei a16,5 milioane euro.
  • Ținând seama de informațiile noi obținute și prezentate în preambulul deciziei, A.S.F. a efectuat ajustări ale activelor lichide raportate de societate în cadrul raportării suplimentare de lichiditate la 31.03.2021, în cuantum de 615.637.500 lei.
  • Totodată, domnului Renato Szilagyi i s-a comunicat că, în contextul în care deficiențele constatate generează un risc extrem de ridicat de lichiditate, cu implicații directe asupra tuturor obligațiilor rezultate din activitatea de asigurare, coroborat cu faptul că Societatea City Insurance — S.A. deține cea mai ridicată cotă de piață pe segmentul asigurărilor RCA, rezultă un impact semnificativ asupra persoanelor prejudiciate, prin afectarea drepturilor și intereselor acestora, putând conduce la apariția unui potențial risc sistemic, fapt susținut și de creșterea constantă a cotei de piață a societății în ultimii doi ani(39,03% la data 31.12.2019, respectiv 43,49% la 31.12.2020).
  • Prin raportul de control permanent au fost identificate o serie de neconformități, încălcări ale prevederilor cuprinse în actele administrative menționate, ce vor fi detaliate în cele ce urmează, la încadrările faptelor care îi sunt imputabile domnului Renato Szilagyi.
  • societatea a fost în dificultate financiară fiind supusă unei proceduri administrative de redresare financiară pe bază de plan, iar ulterior în vederea luării unor măsuri care să asigure fonduri proprii eligibile caresă acopere SCR sau modificarea profilului de risc, precum și fonduri proprii eligibile care să acopere MCR și restabilirea coeficientului de lichiditate, Societatea City Insurance — S.A. a prezentat extrase de cont emise de către societatea bancară, din care rezultă faptul că asiguratorul dispune de disponibilități financiare necesare susținerii activității și îndeplinirii cerințelor legale. Indicatorii de solvabilitate și coeficientul de lichiditate al societății au fost astfel grav denaturați, prin faptul că cifrele raportate de societate au avut în vedere un disponibil bănesc deținut într-un cont la o societate bancară, cont despre careA.S.F. a luat cunoștință în aprilie 2021 că nu există.
  • Cu privire la primul raport de control permanent s-a constatat că fondurile proprii eligibile care acoperă MCR și SCR,pentru data de referință 31.12.2020, au scăzut considerabil, ca urmare a ajustărilor făcute de autoritate, pe baza informațiilor referitoare la lipsa contului în care era deținut disponibilul din societatea bancară. Prin Raportul de control permanent nr. SA-DG3.764/04.05.2021 s-a adus la cunoștința domnului Renato Szilagyi, președinte directorat, că autoritatea a luat act de faptul că în evidențele societății bancare nu a fost identificat contul bancar care apare pe extrasele de cont și pe care societatea le-a pus la dispoziția A.S.F., iar între această societate bancară și Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance — S.A. nu există relații contractuale. Totodată, prin raport s-a comunicat că drept urmare a ajustărilor efectuate, la data de 31.12.2020 societatea nu mai deține suficiente fonduri proprii eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate (SCR) și cerința minimă de capital (MCR).