De ce a intrat Carrefour în insolvenţă: Magazinele mari cumpără azi marfa, dar o plătesc peste trei luni

În ultimele zile ale anului trecut, piaţa de retail din România a fost zguduită de vestea că societatea cu capital francez care operează lanţul de magazine Carrefour a intrat în insolvenţă, la cererea unui debitor. GSL Logistic, o companie cu opt angajaţi şi afaceri de 1,7 milioane de lei în 2012, care distribuie mai multe sortimente de scutece pentru copii şi adulţi a apelat la instanţă pentru a-şi recupera în jur de 800.000 de lei de la Carrefour. Retailerul susţine că a plătit, motiv pentru care a solicitat instanţei suspendarea hotărârii de intrare în insolvenţă, ceea ce se va decide pe 15 ianuarie. 

Detalii aici:

Cererea de suspendare a deciziei de intrare în insolvenţă a Carrefour va fi analizată în 15 ianuarie

În acest context, indiferent care va fi decizia Tribunalului Bucureşti unde se judecă speţa, problema ridicată de acestă situaţie neconfortabilă pentru Carrefour rămâne: profitând de poziţia pe care o deţin în raport cu furnizorii, retailerii s-au obişnuit să se „împrumute” gratuit de la producători şi distribuitori plătind marfa chiar şi la trei luni.” Noi lucrăm cu Carrefour de la înfiinţare (de la intrarea Carrefour în România n.red), iar atunci ne plăteau la 30 de zile. Acum, au ajuns să facă plăţi la 90 de zile. Aproape în fiecare an mai adaugă 5-10 zile. Or, pentru noi, această politică a marilor retaileri este foarte împovărătoare. Mai ales că suntem obligaţi să plătim şi o serie de comisoare pe care trebuie să le achităm în 10 zile şi să folosim platforma lor de distribuţie”, a declarat pentru ECONOMICA.NET un furnizor de produse nealimentare al Carrefour, sub protecţia anonimatului.

ECONOMICA.NET a vorbit şi cu un alt producător de produse nealimentare care distribuie pentru mai multe reţele internaţionale de retail, pentru care face şi sub marcă proprie. Situaţia este similară. „Suntem plătiţi (de către marii comercianţi n.red) la 60-80 de zile. Perioada este din ce în ce mai mare”, au spus pentru ECONOMICA.NET sursele citate.

Deşi constituie o problemă reală pentru majoritatea furnizorilor, legea nu stipulează o perioadă până la care comercianţii sunt obligaţi să le plătească producătorilor şi distribuitorilor de produse nealimentare.

Probleme şi cu furnizorii de alimente

Situaţia semnalată de producătorii şi distribuitorii de produse nealimentare este, potrivit surselor ECONOMICA.NET similară şi pentru cei ce activează în industria alimentară. Aceasta cu toate că legea îi obligă pe retaileri să plătească alimentele în anumite intervale de timp. „Suntem plătiţi la 60 sau chiar 90 de zile. Este foarte greu. Condiţiile pe care ni le impun (comercianţii-n.red) sunt în continuare foarte rigide, nenegociabile. La produsele proaspete plătesc la 30 de zile, dar ei îşi vând marfa în 24 de ore. Este aceeaşi situaţie grea ca şi înainte de apariţia Ghidului de Bune Practici şi a legii privind comercializarea produselor alimentare. Nu respectă nimeni nimic şi nu ai ce să faci. Dacă nu eşti prezent acolo, eşti nimeni şi ei mizează pe situaţia aceasta în care ei au mai multă putere”, a declarat pentru ECONOMICA.NET un reprezentant al industriei alimentare.

Blocaj financiar pe lanţul de aprovizionare

Faza cu plăţile rapide este o poveste. Este un adevărat blocaj financiar.La produsele proapsete se plăteşte rapid. La restul, dar mai ales la conserve şi vinuri, plata se face foarte lent”, a declarat pentru ECONOMICA.NET un alt reprezentat al industriei alimentare.    

Ce spune legea

După ample dispute între comercianţi şi producători, la finele lui 2009 a intrat în vigoare o nouă lege a comerţului alimentar (nr. 321/2009), care a adus reglementări mai stricte în zona relaţiilor contractuale dintre retaileri şi furnizori. Printre acestea se menţiona şi până când comercianţii îşi pot plăti furnizorii. Numai că, un ana mai târziu, la presiunea marilor reţele, Parlamentul a modificat legea, care a devenit astfel mai permisivă în ceea ce priveşte termenele de plată. Astfel, dacă în legea din 2009 se stipula că „plata între comerciant şi furnizor se face la data convenită de părţi în contract, astfel:

a) pentru produsele alimentare proaspete termenul de plată al comerciantului catre furnizor pentru produsele contractate si livrate nu poate fi mai mare de 12 zile;

b) pentru produsele alimentare congelate termenul de plata al comerciantului catre funizor pentru produsele contractate si livrate nu poate fi mai mare de 20 de zile;

c) pentru produsele alimentare, altele decat cele prevenite la lit. a) si b), termenul de plata al comerciantului catre furnizor pentru produsele contractate si livrate nu poate fi mai mare de 35 de zile.

forma actualizată prevede că „termenul de plată al comerciantului către furnizor pentru produsele contractate şi livrate se stabileşte prin negocierea contractului. Fac excepţie de la prevederile alin. (1) carnea, laptele, ouale, fructele, legumele şi ciupercile proaspete, la care termenul de plata nu poate fi mai mare de 30 de zile.”

Protejaţi de contract

Menţionăm că producătorii şi distribuitorii citaţi de ECONOMICA.NET au vorbit doar sub protecţia anonimatului întrucât au în desfăşurare contracte cu unul sau mai mulţi retaileri din România, iar acestea le interzic să divulge informaţii cu privire la termenii contractuali.