Cazul de înşelăciune de 1 milion de euro: Şase persoane, între care un notar, au fost reţinute

Economica.net
12 11. 2012
catuse_73571900

Şeful DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Ioan Mureşan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că, în urma audierilor făcute de anchetatori în cazul grupării acuzate de înşelăciune cu un prejudiciu de un milion de euro din Sibiu, şase persoane au fost reţinute, între care şi un notar.

Mureşan a spus că în cazul altor cinci persoane s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Potrivit sursei citate, în acest caz 17 persoane sunt învinuite că au făcut parte din această grupare infracţională sau au sprijinit membrii grupării, dintre care 15 au fost aduse, luni, la audieri la DIICOT Alba Iulia, iar o alta urmează să fie adusă în cursul nopţii de luni spre marţi.

La audieri au fost duse şi aproximativ 15 victime ale acestei reţele.

Conform unui comunicat al DIICOT transmis luni dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia, au destructurat un grup infracţional organizat constituit din 17 persoane acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şantaj, cămătărie şi spălare de bani.

Luni dimineaţă, în acest caz au avut loc 19 percheziţii în municipiul Sibiu şi în comuna sibiană Şelimbar, la locuinţele membrilor grupării, la sediul unei societăţi comerciale, precum şi la un birou notarial.

Procurorii DIICOT au identificat 15 victime ale acestei reţele, pe care învinuiţii le-au împrumutat cu sume de bani în valută, pentru care au solicitat şi încasat dobânzi săptamânale/lunare de 10-50%. Pentru a-şi asigura recuperarea sumelor de bani pretinse, membrii grupării îi obligau pe cei împrumutaţi să constituie garanţii imobiliare. Actele erau întocmite în majoritatea cazurilor la biroul notarial al unuia dintre învinuiţi, la solicitarea şi conform indicaţiilor membrilor grupării şi cu sprijinul unei angajate a Oficiului de Cadastru Sibiu, care asigura în mod preferenţial obţinerea certificatelor de carte funciară.

Ulterior, învinuiţii recurgeau la violenţe asupra victimelor, le şantajau şi le ameninţau pentru a le determina să plătească sumele de bani şi dobânzile fixate discreţionar de către membrii grupării.

Surse judiciare declarau că în acest caz sunt implicaţi notarii publici Răzvan Mărginean şi Simion Bexa din Sibiu. Ei sunt printre cei mai cunoscuţi notari publici din Sibiu. Ei fac parte din familii de notari cu vechime şi sunt printre cei mai căutaţi din judeţ.

Conform surselor citate, cei doi notari ar fi acţionat alături de gruparea infracţională timp de aproximativ şase ani. Sursele menţionate au spus că ei facilitau contractele de împrumut la semnarea cărora victimele nu erau prezente, declarând sume mai mari de bani decât cele reale.

Aceleaşi surse afirmau că angajata Oficiului de Cadastru Sibiu implicată în acest caz, Mihaela Bianca Jucan, este soţia unuia dintre membrii grupării infracţionale, ea fiind cea care aducea documente privind garanţiile imobiliare la notarul public.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, şeful Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu, Puiu Fesan, declara că angajata respectivă este în concediu pentru creşterea copilului, din 1 decembrie 2011, neavând abateri disciplinare.

Fesan spunea că femeia este angajată a oficiului din octombrie 2006.

Luni după-amiază, cincisprezece din cele 17 persoane învinuite în cazul înşelăciunii cu un prejudiciu de un milion de euro au fost ridicate de la Sibiu, fiind duse la audieri la Alba Iulia, între acestea fiind cei doi notari publici implicaţi în acest dosar.

Potrivit şefului BCCO Alba, Traian Berbeceanu, nu a fost dusă la audieri angajata Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), care este în concendiu de creştere a copilului, iar un alt învinuit nu fusese găsit.

Potrivit lui Berbeceanu, cei doi notari implicaţi în cazul înşelăciunii cu un prejudiciu de un milion de euro sunt învinuiţi că au sprijinit activităţile infracţionale ale grupării destructurate la Sibiu.

„Membrii grupării ofereau sume de bani împrumut diferitelor persoane, percepeau dobânzi foarte mari, dobânzi care erau incluse în contractele notariale şi de la sume relativ mici de bani se ajungea la sume deosebit de mari de bani, pe care victimele trebuiau să le restituie. Primeau ca şi garanţii bunuri imobiliare: locuinţe, terenuri. Cei doi notari au sprijinit activităţile infracţionale ale grupării, în sensul că la birourile acestora se întocmeau actele. De multe ori, persoanele trecute în contractele de vânzare-cumpărare nu erau prezente la încheierea contractelor respective. Sumele de bani înscrise în contracte nu erau cele reale, întrucât membrii grupării scriau în contractele de vânzare-cumpărare pentru imobile şi dobânzile pretinse sau au fost cazuri în care plata efectivă nu se realiza în faţa notarilor”, a explicat Berbeceanu.

Potrivit sursei citate, au fost identificate „în jur de 15 părţi vătămate, prejudiciul estimat până la această dată fiind de peste un milion de euro”.

Întrebat de cât timp acţionează gruparea de la Sibiu, Traian Berbeceanu a declarat că membrii acesteia sunt în atenţia oamenilor legii de mai multe luni, dar activitatea lor infracţională s-a desfăşurat pe parcursul a cinci-şase ani.