Încă trei cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, varianta UK. Total: 59 de persoane – Ministerul Sănătăţii
„Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi de către Institutul Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile că au fost raportate încă trei noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7”, precizează MS într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
Conform sursei citate, este vorba despre o femeie de 35 ani din Bucureşti, care a revenit în ţară din Marea Britanie la sfârşitul lunii ianuarie, o altă femeie în vârstă de 25 de ani din judeţul Cluj, care nu are istoric de călătorie în Marea Britanie, şi un bărbat de 80 ani din judeţul Covasna, care, de asemenea, nu a călătorit în această ţară.
Până în prezent, CNSCBT a confirmat 59 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7.