CC dezbate miercuri legea prin care unele ONG-uri vor fi obligate să îşi modifice denumirea

Economica.net
21 01. 2014
curtea_constitutionala_59693100

Sesizarea a fost transmisă de preşedinte în 23 decembrie şi vizează proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, adoptat în 10 decembrie de Camera Deputaţilor, cameră decizională.

Potrivit articolului II din proiect, asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să-şi modifice denumirea, în condiţiile încadrării în prevederile legale.

Textul proiectului de lege adoptat prevede că este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice, precum: „comisariat”, „inspectorat”, „gardă”, „autoritate”, „consiliu”, „agenţie”, „poliţie”, „jandarmerie”, „protecţia consumatorilor” sau derivatele acestora.

Totodată, este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: „Barou”, „Cameră”, „Uniunea Naţională a Barourilor din România”, „Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România”, „Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti”, „Consiliul de Mediere”, „Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România”, „Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România”, precum şi altele asemenea.

Neîndeplinirea obligaţiei de a-şi modifica denumirea pentru a se încadra în prevederile legale are ca efect dizolvarea de drept şi radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în condiţiile legii, după împlinirea unui termen de doi ani înlăuntrul căruia asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite pot utiliza, concomitent, şi denumirea iniţială, mai prevede proiectul.

Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în ceea ce priveşte obligativitatea instituită în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor deja constituite de a se conforma restricţiilor impuse de lege, prin modificarea denumirii deţinute în prezent.

„Dispoziţiile de lege mai sus-menţionate sunt neconstituţionale deoarece Parlamentul nu poate printr-o lege să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti, care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului separaţiei puterilor în stat”, se arată în motivarea formulată la contestaţia adresată CC.

În plus, preşedintele afirmă că se ajunge la situaţia în care, dacă ar fi aplicată legea, respectiv dacă, după expirarea temenului de doi ani prevăzut pentru schimbarea denumirii asociaţiilor şi fundaţiilor, se ajunge la dizolvarea celor care nu se conformează, s-ar ajunge la o nouă încălcare a legii fundamentale.

„Asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor le sunt impuse noi obligaţii cu privire la denumirea pe care o poartă şi cu care s-au făcut recunoscuţi în domeniul în care activează, astfel încât prin efectele retroactive ale prevederilor legii aflată la promulgare se nesocoteşte atât principiul securităţii juridice, cât şi principiul protejării încrederii cetăţenilor în lege”, mai argumentează şeful statului.

APADOR-CH şi alte 17 organizaţii neguvernamentale au transmis, marţi, un comunicat de presă prin care atrag atenţia Curţii Constituţionale, prin procedura amicus curiae, privind posibila neconstituţionalitate a Legii asociaţiilor.

„Prin noua lege sunt, practic, desfiinţate hotărâri judecătoreşti irevocabile, care au stabilit cu autoritate de lucru judecat că înfiinţarea ONG-urilor a respectat condiţiile legale de la data respectivă, inclusiv cu privire la denumire”, arată reprezentanţii APADOR-CH, adăugând că că „în acest context, se pune întrebarea cum vor mai putea să funcţioneze normal, să atragă noi membri, să participe la concursurile pentru finanţarea de proiecte şi să se dezvolte instituţional ONG-urile dacă acestea vor fi în permanenţă sub ameninţarea desfiinţării pentru pretinsa încălcare a unor reguli venite din viitor pentru a rejudeca trecutul”.