CC discută pe 10 iulie contestaţiile lui Blaga şi Anastase privind revocarea lor din funcţii

Contestaţiile lui Vasile Blaga şi a Robertei Anastase privind revocarea lor din funcţiile de preşedinte a Senatului, respectiv preşedinte a Camerei Deputaţilor, vor fi luate în discuţie de Curtea Constituţionali în 10 iulie, a comunicat miercuri, pentru MEDIAFAX, Biroul de presă al CC.
Economica.net - mie, 04 iul. 2012, 12:35
CC discută pe 10 iulie contestaţiile lui Blaga şi Anastase privind revocarea lor din funcţii

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a contestat la Curtea Constituţională revocarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului.

„Mă cunoaşteţi de atâta timp, niciodată nu am ţinut de un scaun, dar nu pot să stau pasiv sub nicio formă la acest atac furibund la tot ce înseamnă statul de drept, instituţiile lui”, a arătat democrat-liberalul.

Blaga a susţinut că nu au fost respectate niciuna dintre condiţiile necesare revocării din funcţie a preşedintelui Senatului, el amintind că Biroul Permanent s-a reunit în condiţiile în care nu avea cvorum.

Preşedintele PDL a spus că doi dintre cei care au decis – vicepreşedintele Petru Filip şi un secretar, Gheorghe David – prin demisia din PDL, şi-au pierdut de drept calitatea pe care o aveau în Biroul Permanent al Senatului. „Drept urmare, nu au lucrat în cvorum”, a conchis Blaga.

El a arătat că Senatul s-a întrunit în şedinţă în timp ce el conducea, împreună cu Roberta Anastase, plenul reunit al Parlamentului.

Senatorul PDL a mai spus că în cererea USL adresată Biroului Permanent al Senatului nu a existat o motivaţie, aşa cum prevede Regulamentul şi Constituţia.

„Doar eu puteam, în conformitate cu articolul 66 din Constituţie să convoc Biroul”, a mai spus el, adăugând că a menţionat toate aceste aspecte în contestaţia adresată CC.

El a respins orice paralele care se fac între schimbarea lui Mircea Geoană şi situaţia de acum. „Ele sunt pe departe de a putea fi asemănate. Hai să fim serioşi. Cu toţi am atras atenţia grupului parlamentar PSD că dacă încearcă să îl schimbe pe Geoană automat toate grupurile parlamentare vor putea să propună candidaţi pentru preşedinţia Senatului”, a subliniat parlamentarul.

Potrivit afirmaţiilor sale, Geoană şi-a pierdut calitatea de preşedinte al Senatului pentru că a fost dat afară de către PSD. „Există patru decizii ale Curţii Constituţionale care spun negru pe alb că numai grupul parlamentar din care fac parte poate să ceară revocarea mea”, a mai declarat Blaga.

În final, Vasile Blaga şi-a declarat convingerea că sesizarea pe care a adresat-o Curţii Constituţionale „va fi soluţionată pozitiv”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost ales, marţi, în funcţia de preşedinte al Senatului

Roberta Anastase a fost revocată, marţi seară, din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

„Iată că ceea ce era de aşteptat să se întâmple s-a întâmplat, în sensul în care în şedinţa Camerei Deputaţilor s-a propus şi acceptat de către plen revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Această intervenţie a mea nu este o intervenţie în apărarea persoanei Roberta Anastase, ci în apărarea instituţiei preşedintelui Camerei Deputaţilor”, a spus deputata PDL Anastase.

Ea a repetat cele arătate de deputatul Ioan Oltean, şi anume că, după cele două Birouri Permanente de marţi, nu a existat nicio solicitare adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a instituţiei în aceeaşi zi, având pe ordinea de zi revocarea preşedintelui Camerei.

„Nu s-a mai îndeplinit o altă condiţie procedurală, anume aceea de a fi publicată această convocare în Monitorul Oficial. Nici la această oră nu există publicată în Monitorul Oficial convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Revocarea s-a făcut pe baza uni raport primit de la Comisia juridică. Aceasta s-a întrunit în şedinţă, a luat în discuţie o sesizare făcută acum câteva luni de zile asupra unei şedinţe pe care eu nu am condus-o”, a adăugat Anastase.

Ea a subliniat că nu există nici în Regulament, nici în Statutul deputaţilor şi senatorilor prevederea revocării, ca sancţiune, deci cei de la Comisia juridică nu ar fi putut să propună revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor.

„Suntem într-o situaţie foarte gravă, asistăm la un plan bine pus la punct şi dacă ne uităm numai la ceea ce s-a întâmplat azi, la revocarea preşedintelui Senatului, la revocarea Avocatului Poporului şi iată, revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor putem să constatăm că este un atac grav la instituţiile democratice din România. Pe termen lung, consecinţele sunt unele foarte grave şi sunt convinsă că lucrurile nu se vor opri aici, ci ele vor continua în aceeaşi serie de ilegalităţi. Este datoria mea să ies şi să apăr instituţia preşedintelui Camerei Deputaţilor în continuare, în sensul de a ataca la Curtea Constituţională această hotărâre a Camerei Deputaţilor”, a încheiat fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Ea a menţionat că la cele două Birouri Permanente nu au existat solicitări adresate preşedintelui Camerei privind convocarea unei sesiuni extraordinare.

„Comisia Juridică a făcut un raport despre o şedinţă pe care nu eu am condus-o, deci nu aveam cum să încalc Regulamentul”, a mai spus Anastase.

„E de datoria mea de a apăra instituţia preşedintelui Camerei Deputaţilor şi de a ataca la Curtea Constituţională decizia”, a spus fostul preşedinte al Camerei.

În locul lui Anastase a fost desemnat Valeriu Zgonea.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...