CC prelungeşte perioada de consultare a angajamentelor asumate de operatorii de telefonie mobilă

Consiliul Concurentei extinde până la 16 septembrie perioada de consultare publică a propunerilor de angajamente formulate de Cosmote, Orange, RCS & RDS şi Vodafone România în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de fiecare dintre operatori în propria reţea.
Economica.net - mie, 28 aug. 2013, 14:34
CC prelungeşte perioada de consultare a angajamentelor asumate de operatorii de telefonie mobilă

Prin prelungirea acestei perioade, autoritatea de concurenţă doreşte să ofere tuturor persoanelor interesate posibilitatea de a analiza impactul pe care îl pot avea asupra activităţii lor angajamentele formulate de cele patru companii

„Reamintim că pe site-ul instituţiei au fost publicate angajamentele propuse de Cosmote, Orange, RCS & RDS şi Vodafone pentru înlăturararea îngrijorărilor concurenţiale ce au condus, în 2011, la declanşarea din oficiu a investigaţiei referitoare la o posibilă discriminare în ceea ce priveşte nivelul tarifului pentru serviciul de terminare a apelurilor la punctele mobile ale reţelei individuale (a fiecărui operator mobil)”, se arată într-un comunicat transmis de Consiliul Concurenţei.

Cei patru operatori practică tarife diferenţiate de terminare a apelurilor în funcţie de originea acestora (apeluri iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea, respectiv apeluri iniţiate într-o reţea şi terminate în altă reţea). Diferenţa dintre tarifele pentru apeluri iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea şi cele pentru apelurile iniţiate într-o reţea şi terminate în altă reţea este excesivă.

Acest lucru poate conduce la prejudicierea consumatorilor care vor plăti tarife mai mari şi poate afecta mediul concurenţial din acest domeniu prin limitarea dezvoltării reţelelor mai mici, menţinerea artificială a cotelor pe piaţa de retail, afectarea migrării utilizatorilor către alte reţele etc

După analiza observaţiilor formulate de către terţi, Consiliul Concurenţei poate solicita părţilor modificarea propunerilor şi poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor.

Angajamentele părţilor sunt monitorizate pe o perioadă stabilită prin decizie a Consiliului Concurenţei, verificarea îndeplinirii acestora fiind realizată de către autoritatea de concurenţă sau de către un mandatar desemnat în acest sens.

În cazul neîndeplinirii angajamentelor, compania poate fi sancţionată cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Pe parcursul procedurii Consiliul Concurenţei poate redeschide la cerere sau din oficiu investigaţia, dacă se constată anumite nereguli.

Te-ar mai putea interesa și
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce rata şomajului a scăzut în mod suprinzător, ceea ce sugerează că......
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor ...
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei este de 1,5 - 1,8 puncte procentuale, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, ...