CCIR iniţiază un chestionar cu privire la ţările de interes pentru dezvoltarea afacerilor pe pieţele internaţionale

Economica.net
15 01. 2019
afacere_675894067894_64585400

Conform unui comunicat al CCIR, prin acest sondaj, oamenii de afaceri români au posibilitatea de a-şi exprima opţiunile urmând ca, ulterior, CCIR să le faciliteze contactele externe de afaceri. Rezultatul consultării efectuate de CCIR va fi comunicat şi autorităţilor, pentru ca şi acestea sa vină în sprijinul mediului de afaceri autohton.

Răspunsurile oferite de companiile din România se vor consolida în informaţii exacte care vor sta la baza stabilirii destinaţiilor pentru misiunile economice ale CCIR ce se vor organiza în anul 2019. În acest fel, misiunile economice se vor stabili în funcţie de priorităţile mediului de afaceri şi, astfel, eficienţa acestora va creşte.

Totodată, companiile care participă la sondaj vor beneficia de prioritate în misiunile economice către ţările pentru care şi-au arătat interesul.

Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează în mod frecvent misiuni economice în străinatate, în vederea promovării business-ului românesc pe plan extern.

Conform reprezentanţilor CCIR, în scopul eficientizării impactului asupra mediului de afaceri şi, totodată, răspunzând în mod concret la cerinţele acestuia, Camera Naţională îşi doreşte organizarea unor astfel de misiuni economice în deplina concordanţă cu nevoile antreprenorilor din România.