CCR a decis că legea de desființare a SIIJ este constituțională
„Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 54 de deputaţi şi de 26 de senatori aparţinând grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvaţi România şi a constatat că sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate, dispoziţiile art.3-6, art.8-10 şi art.12 din Legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi legea în ansamblul său”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.
Totodată, CCR a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind desfiinţarea SIIJ, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală formulată de un număr de 35 de deputaţi AUR şi PSD, precum şi de cinci senatori AUR.
USR a depus, săptămâna trecută, o sesizare la CCR în privinţa proiectului care prevede desfiinţarea SIIJ, susţinând că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiţiei „nu implică desfiinţarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituţii”.
„Proiectul propus de Cătălin Predoiu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, în încercarea de a evita DNA. Astfel, deşi orice român cercetat pentru corupţie va fi anchetat de DNA, pentru magistraţi vor exista ‘procurori desemnaţi’. Acest fapt pune în pericol independenţa magistraţilor, deoarece aceşti ‘procurori desemnaţi’ vor fi selectaţi în mod netransparent şi chiar politic, prin intermediul procurorului general şi al CSM. Practic, cei din CSM vor putea să aleagă procurorii care îi vor ancheta”, arăta USR.
Potrivit reprezentanţilor partidului, proiectul privind desfiinţarea SIIJ a fost adoptat în grabă de coaliţia de guvernare, înainte de a primi avizul Comisiei de la Veneţia, şi fără să respecte termenul de 30 de zile de consultare publică.
„De asemenea, proiectul nu respectă avizele anterioare ale Comisiei de la Veneţia, care a subliniat de mai multe ori în trecut importanţa existenţei unor secţii specializate, cum este DNA, nici rapoartele MCV, care au pus mereu accentul pe importanţa refacerii competenţelor DNA şi DIICOT”, mai spunea USR.
Pe 28 februarie, Senatul a adoptat, în plen, în calitate de for decizional, proiectul de lege al Guvernului privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Proiectul de act normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei şi adoptat de Camera Deputaţilor pe 21 februarie, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.
Şi Alianţa pentru Unirea Românilor a transmis Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ.