CCR a declarat neconstituțională Legea privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală

Curtea Constituțională a României a decis în ședința convocată miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, să admită sesizarea de neconstituționalitate formulată de președintele României referitoare la Legea privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală, se specifică în minuta redactată după sentință și publicată pe site-ul instituției.
Economica.net - mie, 09 dec. 2020, 14:23
CCR a declarat neconstituțională Legea privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală

Judecătorii CCR au constatat în unanimitate că legea este neconstituțională în ansamblul său.

Decizia Curții este definitivă şi general obligatorie.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

La finalul lunii octombrie, şeful statului a transmis Curţii Constituţionale o sesizare asupra Legii privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, relatează Agerpres.

„Prin modul de adoptare, dar şi prin conţinutul normativ, legea menţionată contravine unor norme şi principii constituţionale”, se arată în sesizare.

Parlamentul a transmis această lege şefului statului, în vederea promulgării, pe 12 octombrie.

Şeful statului susţine că această lege contravine art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. El precizează că, din analiza fişei parcursului legislativ al legii, precum şi din conţinutul formulei de atestare a adoptării actului normativ, rezultă că printr-o lege ordinară a fost abrogată o lege organică.

„Dacă, potrivit jurisprudenţei instanţei constituţionale, dispoziţiile unei legi organice nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeaşi forţă juridică, cu atât mai mult însăşi legea organică nu poate fi abrogată în integralitate printr-o lege cu caracter ordinar”, explică Iohannis.

Şeful statului precizează că Parlamentul nu a consultat Guvernul cu privire la impactul financiar al intervenţiilor legislative preconizate.

El menţionează că era necesar să existe o colaborare reală între Guvern – care să asigure adaptarea măsurilor prin raportare la situaţia economică a României în contextul eforturilor conjugate pentru combaterea epidemiei de COVID-19 – şi Parlament, dar comisia permanentă din cadrul Camerei Deputaţilor a omis să solicite Executivului elaborarea fişei financiare.

„În concluzie, în ceea ce priveşte legea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se introduc norme cu impact direct asupra bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, implicit, asupra bugetului de stat, considerăm că nu au fost îndeplinite cerinţele constituţionale şi legale referitoare la informarea Guvernului şi la solicitarea fişei financiare de către Camera decizională în care au fost propuse şi adoptate amendamente, astfel că la adoptarea legii criticate s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi real, ceea ce contravine prevederilor art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie referitoare la stabilirea sursei de finanţare”, se precizează în sesizare.

În sesizarea la CCR se arată că prin utilizarea sintagmei „organizaţii private de interes public” pentru camerele agricole şi nu a celei de „organizaţii neguvernamentale cu statut de utilitate publică”, corelativ cu obligaţia înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, nu se poate stabili cu claritate care va fi natura juridică a camerelor agricole ce urmează a fi înfiinţate.

„Dintr-o altă perspectivă, soluţia legislativă preconizată nu se justifică prin raportare la o nevoie socială reală şi nici nu pare a porni de la un deziderat social prezent şi de perspectivă sau de la insuficienţele legislaţiei în vigoare, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000. Totodată, norma potrivit căreia ‘consultarea camerelor agricole este obligatorie pentru orice situaţie care priveşte domeniul de activitate al acestora’, inclusiv de către autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale, are un grad nepermis de generalitate, ceea ce creează impredictibilitate în aplicare. În plus, norma nu prevede care ar fi sancţiunea juridică în ipoteza nerespectării obligaţiei de consultare”, mai explică preşedintele.

În opinia sa, este inadmisibil ca o entitate privată să preia atribuţii şi personal de la unele instituţii publice şi să se subroge în drepturile şi obligaţiile acestora. Mai mult, adaugă el, legea criticată nu prevede în concret care sunt acele instituţii publice de la care se vor prelua de către camerele agricole unele atribuţii şi nici nu intervine asupra actelor normative ce reglementează activitatea acelor instituţii.

Şeful statului solicită CCR să constate că Legea privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală este neconstituţională.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon Technologies (RTX) în vederea furnizării României de sisteme......
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...
Producția de mașini realizată de Stellantis în Italia a ajuns la minimul ultimilor 68 de ani, susține confederația sindicală FIM-CISL
Producția de mașini realizată de Stellantis în Italia a ajuns la minimul ultimilor 68 de ani, susține confederația ...
Producţia de vehicule realizată în Italia de grupul auto franco-italian Stellantis în 2024 a fost cu 37% sub cea din ...