CCR a publicat motivarea deciziei de neconstituționalitate privind numirile interimare la conducerea TVR și RRA. Parlamentul a interpretat eronat legislația

22 06. 2021
decizia_ccr_privind_completurile_de_trei_qmagazine_56467400_64342100

Curtea constituţională a admis joia trecută sesizarea Partidului Social Democrat şi a decis că Hotărârile Parlamentului privind numirea directorilor generali interimari ai SRTv şi SRR sunt neconstituţionale.

Curtea precizează în motivarea privind numirea la Societatea Română de Televiziune că, adoptând hotărârea criticată, Parlamentul a încălcat dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art.19 şi art.20 din lege, invocând aplicabilitatea dispoziţiilor art.21 alin.(3), care reglementează o situaţie specială, respectiv situaţia tranzitorie în care procedura de numire a consiliului de administraţie care nu este definitivată de către Parlament în decursul legislaturii în care a fost declanşată este reluată după constituirea noului Parlament.

„Or, este evident că interimatul funcţiei de director general al SRT dispus prin Hotărârea 31/2021 urmează a se exercita pe durata legislaturii în care procedura de numire a unui nou consiliu de administraţie a fost declanşată, ipoteza constituirii unui nou Parlament în acest interval fiind exclusă”, se precizează în document.

Mai mult, Curtea constată că situaţia de fapt şi de drept nu atrage nici incidenţa dispoziţiilor art.46 alin.(8) din lege, care au ca premisă demiterea consiliului de administraţie ca urmare a respingerii rapoartelor de activitate ale SRT, întrucât în cauză nu s-a constatat lipsa de cvorum legal de şedinţă a plenului Camerelor reunite ale Parlamentului, care ar fi îndreptăţit birourile permanente ale celor două Camere să numească directorul general interimar.

Citește și: https://www.economica.net/ccr-a-decis-ca-numirile-sefilor-provizorii-ai-tvr-si-rra-sunt-neconstitutionale_517471.html

„Curtea observă că, deşi Parlamentul în întregul său şi fiecare dintre cele două Camere ale acestuia se bucură de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce le guvernează organizarea şi funcţionarea, prin intermediul regulamentelor proprii sau al legilor speciale care guvernează modul de exercitare a atribuţiilor Parlamentului, interpretarea şi aplicarea normelor regulamentare şi legale care instituie astfel de reguli procedurale trebuie realizate întotdeauna cu bună credinţă, în spiritul unui comportament loial faţă de Legea fundamentală. Într-o ipoteză contrară, rezultatul ar fi blocarea activităţii instituţiei, sub aspectul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale, cu consecinţe negative asupra structurilor democratice pe care se întemeiază statul (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.188 din 22 martie 2012)”, se arată în motivare.

Or, spun judecătorii constituţionali, combinând dispoziţiie legale a căror incidenţă este determinată de îndeplinirea unor condiţii distincte şi care se exclud reciproc, Parlamentul nu a făcut decât o interpretare eronată a normelor legale referitoare la procedura de numire a unui nou Consiliu de administraţie al SRT, aplicându-le cu încălcarea principiului constituţional care consacră caracterul obligatoriu al respectării legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie.

„În concluzie, Curtea constată că, întemeindu-se pe dispoziţii legale care nu au incidenţă în cauză, Hotărârea Parlamentului României 31/2021 privind numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Televiziune a fost adoptată cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5) care consacră principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum şi a dispoziţiilor art.19 şi art.20 din Legea 41/1994”, menţionează instanţa constituţională.

Citește și: https://www.economica.net/ccr-modificarile-aduse-legii-darii-in-plata-sunt-constitutionale-cu-exceptia-unui-articol_517461.html

Aceleaşi argumente au fost aduse şi în motivarea deciziei de admitere privind numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune.