CCR a stabilit că Legea privind câinii fără stăpân este constituţională

Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că Legea privind câinii fără stăpân este constituţională.
Economica.net - mie, 25 sept. 2013, 09:54
CCR a stabilit că Legea privind câinii fără stăpân este constituţională

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, care a declarat că CC a apreciat că sesizarea privind legea este neîntemeiată, iar legea este constituţională, pentru că s-a respectat decizia anterioară.

„Noi am apreciat că articolul 1 alineatul 8, care a fost declarat neconstituţional data trecută, a fost pus de acord cu decizia CC, deci acum eutanasierea nu mai este o măsură lăsată la îndemâna exclusivă a autorităţilor locale, legea spune în ce condiţii se poate ajunge la eutanasiere, e ultima măsură şi o măsură extremă”, a adăugat Zegrean.

Te-ar mai putea interesa și
SUA avertizează Pirelli despre posibile restricţii de vânzări, din cauza temerilor privind investitorul chinez (Bloomberg)
SUA avertizează Pirelli despre posibile restricţii de vânzări, din cauza temerilor privind investitorul chinez (Bloomberg)
Statele Unite au avertizat Pirelli că vânzările de vehicule care au anvelope (Cyber Tyres) echipate cu o tehnologie capabilă să colecteze date în timpul rulării şi să transfere informaţiile......
Președintele BCE își va încheia mandatul, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei
Președintele BCE își va încheia mandatul, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, este decisă să finalizeze mandatul de opt ani în fruntea instituţiei, ...
Rabla va porni pe 4 iunie pentru UAT și instituții publice și pe 19 iunie pentru persoane fizice
Rabla va porni pe 4 iunie pentru UAT și instituții publice și pe 19 iunie pentru persoane fizice
Sesiunea de înscriere în cadrul programului Rabla 2025 va debuta pe data de 4 iunie, pentru unitățile administrativ-teritoriale ...
Nicuşor Dan confirmă că a discutat cu Donald Trump
Nicuşor Dan confirmă că a discutat cu Donald Trump
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a confirmat că a purtat o discuţie cu preşedintele SUA, Donald Trump, într-o postare ...