CCR amână pentru 16 octombrie sesizarea lui Iohannis pe Legea pentru modificarea Statutului aleşilor locali

Curtea Constituţională a României a amânat miercuri pentru data de 16 octombrie discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea Statutului aleşilor locali, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.
Economica.net - mie, 26 sept. 2018, 09:19
CCR amână pentru 16 octombrie sesizarea lui Iohannis pe Legea pentru modificarea Statutului aleşilor locali

Pe 1 august, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

„Prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie”, spune şeful statului în sesizarea adresată CCR.

El precizează că, pe de o parte, prin această lege se introduce o nouă sancţiune disciplinară pentru consilierii locali şi judeţeni, respectiv cea a diminuării indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum şase luni, şi, pe de altă parte, între situaţiile care pot atrage aplicarea unei sancţiuni se introduce cazul încălcării „prevederilor legale referitoare la conflictul de interese”.

Iohannis arată în sesizarea către CCR că aceste dispoziţii încalcă prevederile din Constituţie referitoare la cerinţele de claritate a legii.

Şeful statului subliniază şi că reglementări referitoare la conflictele de interese în privinţa aleşilor locali există atât în Legea 215/2001, cât şi în Legea 161/2003.

„Chiar dacă reglementarea generală din Legea nr. 176/2010 califică încălcarea aspectelor privind conflictul de interese drept o abatere disciplinară, modul în care este reglementat acest aspect în legea criticată este unul lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, făcând dificilă aplicarea noii sancţiuni disciplinare introduse. (…) Modalitatea în care legiuitorul a introdus o nouă sancţiune şi a adăugat cazurile de încălcare a prevederilor legale privind conflictul de interese conduce la concluzia că, pentru oricare din categoriile de încălcări ale legislaţiei prevăzute de art. 57 alin. (1), se poate aplica oricare dintre sancţiunile enumerate în lege. Aşadar, prin modificările din legea supusă controlului de constituţionalitate se ajunge la situaţia în care, în cazul nerespectării prevederilor legale referitoare la conflictul de interese, consilierul local sau judeţean ar putea fi avertizat, chemat la ordine, i s-ar putea retrage cuvântul sau ar putea fi chiar eliminat din sala de şedinţă. O astfel de situaţie este lipsită de raţiune juridică, din moment ce (…), în cazul încălcării dispoziţiilor referitoare la conflictele de interese, organul de control nu este preşedintele de şedinţă, ci Agenţia Naţională de Integritate, o autoritate administrativă autonomă, distinctă de consiliul local sau judeţean”, explică el.

Potrivit preşedintelui Iohannis, norma este neclară şi contravine legislaţiei în vigoare şi exigenţelor de calitate a legii prevăzute de Constituţie.

Klaus Iohannis susţine că nereglementând distinct situaţia răspunderii disciplinare pentru încălcarea prevederilor referitoare la conflictul de interese se ajunge la situaţia în care consiliile locale sau judeţene au la dispoziţie trei sancţiuni disciplinare pe care le pot aplica prin hotărâre, aspect ce va conduce la o aplicare neunitară şi lipsită de previzibilitate a acestei reglementări în practică.

El atrage atenţia şi asupra faptului că definiţia conflictului de interese dată pentru aleşii locali din legea criticată este limitată numai la situaţiile în care aceştia „au posibilitatea să anticipeze că votul lor este decisiv în luarea unei decizii a autorităţii publice din care fac parte, care ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj” pentru sine sau pentru categoriile enunţate în cadrul actului normativ.

Şeful statului adaugă că reglementarea în vigoare protejează valoarea integrităţii în funcţiile şi demnităţile publice şi că, de aceea, aprecierea situaţiei în care un ales local se află sau nu în conflict de interese trebuie făcută prin raportare la interesele personale ale respectivei persoane, nicidecum prin raportare la modul în care ceilalţi consilieri îşi exprimă votul.

Preşedintele solicită instanţei constituţionale să admită sesizarea şi să constate că Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali este neconstituţională.

Te-ar mai putea interesa și
Țiriac a primit ultima autorizație de la ANRE pentru un parc fotovoltaic din Prahova, făcut cu finanțare din PNRR
Țiriac a primit ultima autorizație de la ANRE pentru un parc fotovoltaic din Prahova, făcut cu finanțare din PNRR
O firmă controlată de Ion Țiriac a obținut de la Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ultima autorizație pentru un parc fotovoltaic de 6,7 MW într-o localitate din Prahova......
Andrei Cantaragiu, CEO City Garden Residence, care a investit 60 de milioane de euro în rezidențial: Pe termen lung, avem în vedere dezvoltări în zona centrală și de nord a Capitalei
Andrei Cantaragiu, CEO City Garden Residence, care a investit 60 de milioane de euro în rezidențial: Pe termen lung, avem ...
Dezvoltatorul City Garden, deținut de un grup de companii cu capital din Asia și care a investit pe plan local 60 de milioane ...
Revolut: Micile afaceri românești, în special cele din retail și domeniul medical, încep să renunțe la băncile tradiționale
Revolut: Micile afaceri românești, în special cele din retail și domeniul medical, încep să renunțe la băncile tradiționale
Revolut Business arată într-un studiu că tot mai multe companii se orientează spre fintech-uri, în defavoarea băncilor ...
Prima fabrică de hârtie specială care va înlocui toate pungile de plastic se face la Giurgiu. Vladimir Cohn, industriaș: Investiție de 75 de milioane de euro, 100 de angajați doar în următoarele șase luni. Când începe producția
Prima fabrică de hârtie specială care va înlocui toate pungile de plastic se face la Giurgiu. Vladimir Cohn, industriaș: ...
Omul de afaceri Vladimir Cohn, cel mai important jucător din industria hârtiei de după 1989 și unul dintre cei mai puternici ...