CCR decide că abrogarea unui alineat din Constituţie privind atribuţiile Curţii e neconstituţională

Economica.net
17 02. 2014
judecatori_ccr_58331800

Judecătorii Curţii constată, în minuta aprobată după dezbaterea proeictului de revizuire a Constituţiei, cu unanimitate de voturi, neconstituţionalitatea abrogării lit.l) a art.146 din Constituţie în măsura în care aceasta nu este însoţită de constituţionalizarea, în mod corespunzător, a atribuţiilor Curţii Constituţionale de control al legii de revizuire a Constituţiei adoptată de Parlament şi, respectiv, de control al constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional.

În Constituţia actuală, lidera l) din articolul 146 referitor la atribuţiile CC, prevede că aceasta „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii”.

Curtea mai constată, tot cu unanimitate de voturi, neconstituţionalitatea modificării articolului 148 alineat (2), potrivit căruia România asigură respectarea, în cadrul ordinii juridice naţionale, a dreptului Uniunii Europene, conform obligaţiilor asumate prin actul de aderare şi prin celelalte tratate semnate în cadrul Uniunii, precum şi neconstituţionalitatea modificării articolului 135 alineat(2) litera d), referitoare la exploatarea resurselor de producţie în condiţii de maximă eficienţă economică şi cu acordarea accesului nediscriminatoriu tuturor celor interesaţi.

Curtea Constituţională solicită, în finalul minutei redatate în urma analizei proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, eliminarea din textul nou a următoarelor alineate: – alineatul (21), propus a fi introdus la articolul 2; modificării propuse la artecolul 21 alineat (3); modificării propuse în privinţa introducerii tezei a doua la articolul 23 alineat (4);modificării propuse la articolul 27 alineat (3); modificării propuse la articolul 49 alineat (1); teza a treia din alineat (11) propus a fi introdus în articolul 58; modificării articolului 62 alineat (3); modificării propuse la articolul 76 alineat (1); alineat (3), propus a fi introdus la articolul 90; articolul 95 alineat (31) teza a doua; art.(4.1) propus a fi introdus la articolul 133; articolul 151 alineat (3) teza a doua.

Curtea Constituţională recomandă legislativului reformularea propunerilor de modificare a mai multor articole.

Judecătorii mai solicită reconsiderarea aşezării alineatului (2) al articolului 10 în structura Titlului VI, alineatului (21) al articolului 24 în structura articolului 21, alineatelor (1) şi (3) ale articolului 32 în structura unui nou articol, alineatului (31) al articolului 55 în structura Titlului VI, alineatelor (2), (3) şi (4) ale articolului 75 în structura unui nou articol din Constituţie.

Curtea Constituţională cere şi reconsiderarea soluţiei legislative cu privire la modificarea articolului 126 alineat (4) şi articolului 134 alineat (1) din Constituţie.

Potrivit minutei şedinţei Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, CC supune atenţiei Parlamentului observaţiile privind eliminarea mai multor alineate propus a fi introdus la mai multe articole.

Judecătorii mai arată în minută că supun atenţiei Parlamentului observaţiile privind completarea articolului 155 din Constituţie în sensul introducerii unor norme tranzitorii cu privire la mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

„Curtea Constituţională constată, cu majoritate de voturi, că prevederile din propunerea legislativă privind revizuirea Constituţiei referitoare la modificarea art.61 alin.(2), art.64 alin.(3) şi art.80 alin.(1), precum şi introducerea art.1071 în Constituţie nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi că celelalte prevederi din propunerea legislativă privind revizuirea Constituţiei nu contravin dispoziţiilor constituţionale”, se mai arată în comunicatul CC.

Potrivit documentului, decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatorie, se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.