CCR: Desfiinţarea noţiunii de conflict de interese este constituţională

Curtea Constituţională (CCR) a decis miercuri, cu majoritate de voturi, că desfiinţarea noţiunii de conflict de interese pentru funcţionarii publici şi înlocuirea acesteia cu sintagma "folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” este constituţională, respingând astfel sesizarea depusă de USR, PMP şi PNL, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 14 iun. 2017, 15:34
CCR: Desfiinţarea noţiunii de conflict de interese este constituţională

”Curtea a statuat că restrângerea sferei incriminării infracțiunii de conflict de interese nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, prevăzute la art.11 din Legea fundamentală”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CCR, potrivit News.ro.

Judecătorii constituţionali argumentează că actele internaţionale privind lupta împotriva corupţiei, pe care România s-a angajat să le respecte, lasă la latitudinea statelor alegerea mijloacelor de combatere a fenomenului ilicit reglementat, fără a le impune, în mod expres, prevederea în legislația națională a anumitor infracțiuni, într-o anumită manieră sau cu un conținut prestabilit. Printre actele internaţionale care reglementează lupta anticorupţie, CCR enumeră Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, Convenția penală privind corupția și Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999.

”S-a reținut, totodată, că proiectul de lege analizat nu încalcă principiul egalității în drepturi, prevăzut la art.16 alin.(1) din Constituție, legiuitorul, în aplicarea politicii sale penale, având competența să prevadă reguli cu caracter general privind pedepsele penale, dar și excepții de la aceste reguli, câtă vreme acestea din urmă au ca efect acordarea unui regim juridic mai favorabil”, se mai arată în comunicatul CCR.

Judecătorii constituţionali demontează criticile formulate de PNL, USR şi PMP, conform cărora modificarea legislativă privind conflictul de interese restrânge sfera persoanelor care pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de conflict de interese, explicând că ”infracțiunea anterior menționată putând fi săvârșită, conform Legii pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, de către orice funcționar public”.

Totodată, Curtea a respins şi obiecţia contestatarilor legii privind încălcarea principiului bicameralismului deoarece forma adoptată de Camera Deputaţilor este diferită de cea votată de Senat.

”Din interpretarea teleologică a conținutului celor două forme ale proiectului de lege, se poate constata că, în ambele cazuri, finalitatea avută în vedere a fost aceea a restrângerii sferei reglementării infracțiunii de conflict de interese, prin eliminarea din cuprinsul laturii obiective a infracțiunii, fie pe calea reglementării unor excepții, în cazul Senatului, fie prin modificarea formei de bază, prevăzute la art.301 alin.(1) din Codul penal, în cazul Camerei Deputaților, a unor fapte, împrejurări sau efecte pe care faptele comise de funcționarii publici le pot avea asupra unor categorii de persoane”, se mai arată în comunicatul de presă al Curţii Constituţionale. 

USR, PNL şi PMP au depus, pe 8 mai, la Curtea Constituţională, o sesizare de neconstituţionalitate a Legii de modificare a art.301 şi art.308 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, prin care se desfiinţează noţiunea de conflict de interese pentru funcţionarii publici, aceasta fiind înlocuită cu sintagma „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”: USR argumentează că legea încalcă principiile bicameralismului şi al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Sesizarea vizează iniţiativa deputaţilor Márton Árpád-Francisc (UDMR), Nica Nicolae-Ciprian (PSD), Roman Victor (PSD), Ionescu Aurelian (PC) şi Marocico Ion (UUR) prin care este înlocuită sintagma ”conflict de interese” cu ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” şi restrângerea sferei de aplicare a acestei infracţiuni.

Semnatarii sesizării susţin că legea adoptată de Parlament încalcă principiul bicameralismului, obligaţii asumate prin tratate internaţionale, obligaţia de respectare a Constituţiei şi a principiului egalităţii în faţa legii.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...