CCR discută în 2 iulie sesizarea privind componenţa CA al SRR şi unele numiri la ASF
Deputatul PNL Theodor Nicolescu, într-o conferinţă de presă comună cu liderul grupului parlamentar PDL, deputatul Tinel Gheorghe, a anunţat miercuri că grupurile parlamentare ale celor două formaţiuni vor sesiza CCR în privinţa hotărârii Parlamentului din 16 iunie de numire a Consiliului de Administraţie al SRR.
‘Argumentul pe care îl vom aduce în faţa CCR este acela că nu a fost respectată ponderea grupurilor parlamentare, aşa cum prevede legea. PNL deţine o pondere de 25% din Parlament şi ar fi avut dreptul la nominalizarea a două persoane (n.r. – în CA al RRA), lucru care nu s-a întâmplat’, a susţinut Nicolescu.
El şi-a exprimat optimismul cu privire la această sesizare, menţionând că există un precedent al CCR în cazul TVR, şi anume, decizia nr. 783 din septembrie 2012, prin care s-a dat o interpretare similară celei pe care o invocă acum parlamentarii PNL şi PDL.
Deputatul PDL Tinel Gheorghe a spus că împreună deputaţii PNL va contesta la CCR modul cum au fost repartizate locurile în CA al SRR şi cum s-au făcut repartizarea şi desemnarea lui Marian Sârbu în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru funcţia de prim-vicepreşedinte.