CCR discută marţi sesizarea lui Zgonea privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

Economica.net
21 06. 2016
judecatori_ccr_58331800

Totodată, CCR analizează şi sesizarea de neconstituţionalitate la hotărârea Camerei Deputaţilor privind vacantarea funcţiei de preşedinte şi membru al Biroului permanent al forului.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a declarat săptămâna trecută, pentru Agerpres, că a contestat la Curtea Constituţională modificarea Regulamentului forului, care, în opinia sa, a fost făcută ilegal.

Zgonea a trimis pe 7 iunie o scrisoare Biroului permanent în care solicita retragerea de pe ordinea de zi a hotărârii de modificare a Regulamentului prin care preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat mai uşor din funcţie.

‘Am înaintat Biroului permanent un document în care am cerut Comitetului liderilor să scoată de pe ordinea de zi un punct care, din perspectiva mea, încalcă zeci de articole ale Regulamentului şi generează un precedent extrem de periculos pentru democraţia din România. Nu a existat o iniţiativă legislativă căreia să îi fie asimilat proiectul de hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei (hotărârea prin care se modifică articolul privind revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor – n.r.). Mai pe româneşte, în fals, a fost introdus un punct pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor sub identitatea de PHCD 50 care nu are niciun iniţiator, nicio comisie parlamentară nu l-a iniţiat, niciun grup de parlamentari nu a iniţiat această hotărâre de modificare a Regulamentului’, explica, săptămâna trecută, Valeriu Zgonea.

El spunea că secretarul general al Camerei Deputaţilor are obligaţia să identifice cum a apărut pe ordinea de zi, într-un document oficial, timp de câteva săptămâni consecutiv, un document care nu respectă prevederile legale.

‘Grav este că cel care astăzi este gardianul respectării Regulamentului – Comisia pentru Regulament – a trimis un raport sub semnătura preşedintelui către Biroul permanent, acest raport nespecificând cine sunt iniţiatorii, care este perioada de depunere a amendamentelor. Proiectul de hotărâre respectă aceleaşi proceduri pe care le respectă un proiect de lege – iniţiatorii pot fi o comisie parlamentară sau un grup de parlamentari. Acest proiect trebuie să fie trimis sub semnătura iniţiatorilor către Bp, care îl înregistrează, stabileşte o perioadă pentru amendamente, dacă sunt avize de la alte comisii şi o perioadă de depunere a raportului. Aceste trei obligaţii nu au fost îndeplinite’, arăta Zgonea, care menţiona că majoritatea celor care au fost demişi sau revocaţi dintr-o funcţie publică printr-o ilegalitate au câştigat procese în contencios administrativ.