CCR discută sesizarea PNL privind modificările aduse legii referitoare la guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea articolului 1 alineatul (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, obiecţie formulată de un număr de 64 deputaţi liberali.
Cu privire la modificările aduse legii, deputaţii liberali au sesizat numeroase încălcări ale tehnicii legislative în procesul de elaborare şi adoptare a proiectului de lege, precum şi instituirea unui regim juridic extraordinar care conferă Guvernului atribuţii ce depăşesc cadrul constituţional.