CCR: Legea prin care evazioniştii scapă de închisoare – constituţională

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Guvernului şi Avocatului Poporului asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare, stabilind că actul normativ este constituţional.
Economica.net - mie, 17 feb. 2021, 11:33
CCR: Legea prin care evazioniştii scapă de închisoare - constituţională

„Cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate (după conexarea celor trei sesizări cu acelaşi obiect formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, de Guvernul României şi de Avocatul Poporului) şi a constatat că sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate, dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, se precizează într-un comunicat al CCR, transmis AGERPRES.

Pe 17 decembrie, Instanţa supremă a decis sesizarea CCR în legătură cu neconstituţionalitatea proiectului adoptat de Camera Deputaţilor de modificare a Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

Potrivit ICCJ, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite că se impune a se examina de către Curtea Constituţională dacă adoptarea actului normativ în discuţie s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, în coordonatele trasate prin Decizia nr. 679/2020 a CCR, dar şi prin jurisprudenţa anterioară a acesteia, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor (Cameră decizională) modifică substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie.

Totodată, sesizarea priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct. 4 (art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2014) în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii, astfel cum a fost conturat acest principiu în jurisprudenţa CCR şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, contrar cerinţelor impuse de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, dispoziţiile textului de lege arătat nu permit stabilirea, în mod clar, precis şi previzibil, care sunt inculpaţii care beneficiază de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2015.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul:

* art. 10, alin. (1): În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă.

* în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

* dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor, chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (1 prim).

Potrivit MJ, proiectul a fost avizat negativ de Guvern şi a mai fost atacat la CCR, Curtea acceptând obiecţiunile de neconstituţionalitate şi declarând proiectul neconstituţional în ansamblul său.

Astfel, iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 147/2019.

La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Şi Avocatul Poporului a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air a transportat 100 de milioane de pasageri în 18 ani de prezență în România
Wizz Air a transportat 100 de milioane de pasageri în 18 ani de prezență în România
Wizz Air a anunțat că a transportat 100 de milioane de pasageri din România, una dintre piețele sale principale. Cea mai mare bază a Wizz Air este cea de pe aeroportul din Otopeni. ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat peste 930 de milioane de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanțelor a împrumutat peste 930 de milioane de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 930,6 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de ...
OMNIASIG a plătit în 2024 aproape 40 de milioane de lei daune în baza polițeleor de asigurare de sănătate
OMNIASIG a plătit în 2024 aproape 40 de milioane de lei daune în baza polițeleor de asigurare de sănătate
OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ 90.000 de dosare de daună deschise în baza polițelor ...
AROBS și-a bugetat pentru 2025 o cifră de afaceri consolidată de 460 de milioane de lei
AROBS și-a bugetat pentru 2025 o cifră de afaceri consolidată de 460 de milioane de lei
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de Valori București, ...