CCR: Membrilor consiliilor de administraţie ai SRR şi SRTv nu li se poate interzice apartenenţa la un partid politic

Curtea Constituţională a explică, miercuri, că a declarat neconstituţionale prevederi din noua lege a Televiziunii şi Radioului public pentru că este instituită o interdicţie către membrii consiliilor de administraţie de a face parte dintr-un partid politic pe durata mandatului în aceste instituţii, ceea ce depăşeşte sfera limitărilor prevăzute expres în Constituţie, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 12 iul. 2017, 13:58
CCR: Membrilor consiliilor de administraţie ai SRR şi SRTv nu li se poate interzice apartenenţa la un partid politic

Curtea a admis contestaţia PNL şi PMP în ceea ce priveşte prevederile care obligă membrii consiliului de administraţie să renunţe la calitatea de membru de partid, pe timpul exercitării mandatului, potrivit News.ro.

„Această normă fundamentală, ce configurează cadrul în care poate fi exercitat dreptul de asociere, are caracter restrictiv, în considerarea enumerării stricte şi limitative prevăzute de textul constituţional. Prin urmare, orice altă excepţie în ce priveşte exerciţiul dreptului fundamental de asociere în partide politice reprezintă o adăugare la Constituţie, nepermisă de caracterul suprem al acestei”, informează CCR.

Întrucât membrii consiliilor de administraţie ale S.R.R. şi S.R.TV. nu intră în categoria funcţionarilor publici prevăzuţi de legea organică, deci nu se regăsesc printre excepţiile prevăzute în mod expres de art.40 alin.(3) din Constituţie, rezultă că dispoziţiile sunt neconstituţionale.

O altă critică adusă modificărilor este că nu a fost respectat principiul bicameralismului în adoptarea proiectului, fiind diferenţe fundamentele între variantele legii adoptate de Camera Deputaţilor şi de Senat.

Noua lege aduce atingere şi principiului neretroactivităţii.

„Curtea a constatat că orice modificare a acestui regim, sub aspectul condiţiilor de numire a membrilor, interdicţiilor, incompatibilităţilor sau cauzelor de încetare a mandatelor, nu se poate realiza decât cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile. Or, dispoziţiile cuprinse în art.II din lege, care prevăd numirea unor noi consilii de administraţie la S.R.R. şi la S.R. TV., în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, cu consecinţa încetării de drept a mandatului consiliilor de administraţie ale S.R.R. şi S.R.TV. aflate în funcţie, sunt neconstituţionale”, se arată în comunicat.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea PNL şi PMP cu privire la modificările aduse de Parlament legilor televiziunii publice şi radioului public, pe care le-a declarat neconstituţionale în parte.

Senatul a adoptat la finalul lunii iunie, în calitate de cameră decizională, o serie de modificări la legea TVR şi la legea Radioului public, una dintre cele mai importante fiind separarea funcţiilor de preşedinte de cea de director general ale celor două instituţii, dar şi interdicţia membrilor CA să aibă carnet de partid.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...