CCR: Paternitatea din afara căsătoriei poate fi stabilită în orice moment
‘Am adoptat alte decizii cu privire la atacarea fostului articol 60 din Codul familiei cu privire la termenul de stabilire a paternităţii. Noi am apreciat că decizia corectă trebuie să fie imprescriptibilitatea acţiunii, şi nu termen de un an, cum a fost înainte’, a spus Dorneanu.
Întrebat de jurnalişti dacă se poate stabili paternitatea în orice moment, el a răspuns: ‘Exact, asta fiind în interesul copilului’.
Membrii CCR au discutat, în şedinţa de marţi, despre excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 60, alineat 1 din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr.288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953 – Codul familiei. Sesizarea a fost făcută din oficiu de Tribunalul Vaslui, Secţia civilă.
‘Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului. Dacă, în cazul prevăzut în art. 54, alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă. În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii. Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia’, prevedea întreg articolul 60, care a fost modificat de Legea nr. 288/2007.