CCR – posibilă decizie pe sesizarea referitoare la articolul privind nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex
În iulie 2016, Asociaţia ACCEPT şi Coaliţia anti-discriminare au prezentat cazul soţilor Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton, cetăţean american, care au dat în judecată statul român în urma refuzului de recunoaştere a căsătoriei lor care a fost oficiată în 2010 la Bruxelles.
Ulterior, pe 29 noiembrie 2016, CCR, sesizată în acest caz, a decis suspendarea cauzei până la primirea răspunsurilor la un set de întrebări adresate CJUE, stabilind ulterior mai multe termene de control.
Pe 5 iunie 2018, CJUE a stabilit, în cauza privindu-i pe cetăţeanul român Relu Adrian Coman şi pe partenerul său de acelaşi sex, cetăţeanul american Robert Clabourn Hamilton, că statele membre ale Uniunii Europene nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al UE prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor.
Sesizată de CCR, CJUE arată că noţiunea de ‘soţ’, în sensul dispoziţiilor dreptului Uniunii privind libertatea de şedere a cetăţenilor UE şi a membrilor familiilor lor, include soţii de acelaşi sex.
Deşi statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al Uniunii prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor, a statuat CJUE.
Curtea afirmă însă că obligaţia unui stat membru de a recunoaşte, exclusiv în scopul acordării unui drept de şedere derivat unui cetăţean al unui stat non-UE, o căsătorie homosexuală încheiată într-un alt stat membru conform dreptului acestui stat nu aduce atingere instituţiei căsătoriei în acest prim stat membru şi nu impune acestui stat membru să prevadă, în dreptul său naţional, instituţia căsătoriei homosexuale.