Update: Reacția lui Lasconi. CCR respinge cererea de anulare a turului I al alegerilor prezidențiale. Turul II se va desfășura pe 8 decembrie. Georgescu și Lasconi rămân în finală
„În cadrul examenului de constituţionalitate privind respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, conferind efectivitate competenţelor înscrise în Constituţia României, precum respectului votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidenţiale din anul 2024, judecătorii constituţionali au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei candidatului Terheş Cristian. Totodată, Curtea a hotărât, în unanimitate: 1) confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din primul tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024; 2) organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care vor participa domnul Călin Georgescu şi doamna Elena Valerica Lasconi”, a anunţat luni seara preşedintele CCR, Marian Enache.
Preşedintele CCR a arătat că Terheş nu a contestat voturile alegătorilor din Diaspora, astfel încât s-a apreciat că nu mai este nevoie ca acestea să fie renumărate.
„Curtea a observat că, din sesizarea contestatorului, voturile din Diaspora nu au fost contestate şi, ca atare, în condiţiile date, a apreciat că nu se mai impune renumărarea acestora. În evaluare Curţii, chiar dacă au fost constatate unele diferenţe de voturi între candidaţi, dar în măsura în care aceste diferenţe nu rezultă ca fiind provenite din fraude de natură să modifice rezultatul alegerilor, ele sunt considerate doar posibile erori materiale în numărarea voturilor exprimate, fără relevanţă în stabilirea rezultatului de reconfigurare a clasamentului candidaţilor, potrivit rezultatului pe care l-am primit de la Biroul Electoral Central şi care nu ne-a învederat faptul constatării unor fraude în exerciţiul votului pentru alegerile prezidenţiale”, a explicat Enache.
Campania electorală începe din momentul publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial.
Joia trecută, CCR a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule de la primul tur al prezidenţialelor.
Curtea Constituţională a transmis, la acea dată, că judecătorii constituţionali, după ce au examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie, formulată de Cristian Vasile Terheş, cu unanimitate de voturi au dispus reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule.
Reacția Elenei Lasconi
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a mulţumit luni celor implicaţi în respectarea legii şi a Constituţiei pentru faptul că au ascultat „vocile românilor” şi nu au „jucat ruleta rusească” cu democraţia din România.
Declaraţiile vin după ce Curtea Constituţională a României a respins, luni, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.
„Mulţumesc tuturor celor implicaţi în respectarea legii şi a Constituţiei şi, mai ales, pentru că au ascultat vocile românilor. Vreau să vă mulţumesc că nu v-aţi jucat ruleta rusească cu democraţia din România şi cu acest drept sfânt de a vota liber. Sunt o susţinătoare fermă a legii şi a Constituţiei. Dumnezeu ne va ajuta şi de această dată să rămânem uniţi, să luptăm pentru democraţie şi să ţinem departe Rusia de ţara noastră. Ca preşedinte, voi uni toţi românii. Haideţi să facem o Românie puternică în Europa. Putem doar împreună să facem acest lucru. Şi le spun tuturor liderilor politici din România: să nu devieze cursul naţiunii noastre. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a arătat Lasconi, într-o declaraţie de presă susţinută, luni, la sediul USR.