CCR: Traian Băsescu îşi reia atribuţiile la data publicării hotărării Curţii în MO

Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de preşedinte al României de la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie în Monitorul Oficial, se arată într-un comunicat al CCR.
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 10:55
CCR: Traian Băsescu îşi reia atribuţiile la data publicării hotărării Curţii în MO

De asemenea, la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial încetează interimatului lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte al României.

„Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună. Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă”, se spune în comunicatul CCR.

Te-ar mai putea interesa și
Atac cibernetic la Japan Airlines
Atac cibernetic la Japan Airlines
Compania aeriană japoneză Japan Airlines (JAL) a suferit joi un atac cibernetic asupra reţelelor sale de comunicaţii, care a provocat o defecţiune a sistemelor sale cauzând întârzieri ale......
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, ...
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând ...
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...