CCR urmează să se pronunţe mâine în cazul incompatibilităţii aleşilor locali

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să se pronunţe, marţi, în cazul excepţiei privind dispoziţiile referitoare la incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.
Economica.net - lun, 15 dec. 2014, 15:00
CCR urmează să se pronunţe mâine în cazul incompatibilităţii aleşilor locali

În 9 decembrie, Curtea a amânat să se pronunţe în dosarele în care era ridicată această excepţie, motivul fiind imposibilitatea constituirii completului de judecată.

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, înaintea şedinţei de săptămâna trecută, că aleşii nu-şi vor mai pierde mandatul în cazul în care va fi declarat neconstituţional articolul privind incompatibilitatea acestora cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.

Întrebat ce se întâmplă cu procesele din instanţă dacă acest articol va fi declarat neconstituţional, şeful CCR a explicat: ‘(n.r – Aleşii locali) câştigă, li se anulează constatarea făcută de ANI. Dacă legea nu mai prevede că ei sunt în incompatibilitate, nu-i mai poate menţine nimeni în incompatibilitate. (…) Nu-şi mai pierd mandatul pentru acest motiv’.

CCR a avut pe ordinea de zi a şedinţei de marţi reluarea discuţiilor în cazul excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile privind incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.

Dispoziţiile atacate la Curte sunt cele în baza cărora Agenţia Naţionala de Integritate i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi preşedintele ales, Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.

În 4 noiembrie, CCR a decis repunerea pe rol, pentru 9 decembrie, a excepţiei ridicate de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, deoarece judecătorii au apreciat că este nevoie de lămuriri suplimentare şi de dosarul de la Curtea de Apel Constanţa. Ulterior, Curtea a mai avut pe ordinea de zi dosare în care era ridicată aceeaşi excepţie, acestea fiind amânate tot pentru aceeaşi dată.

Iniţial, excepţia ridicată de primarul comunei Tuzla a fost dezbătută de CCR în 7 octombrie, însă a fost amânată pronunţarea pentru 4 noiembrie.

Excepţia ridicată se referă la neconstituţionalitatea art. 87 alin. (1) litera f din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...