CE a aprobat ajutoarele de restructurare pentru Piraeus Bank şi National Bank of Greece

Economica.net
23 07. 2014
500_85_piraeus_bank_30353300

Anterior, în data de 29 aprilie, respectiv 9 iulie 2014, Comisia Europeană a aprobat şi planurile de restructurare pentru alte două bănci greceşti: Eurobank şi Alpha Bank.

‘Prin acest plan de restructurare, NBG se va concentra pe operaţiunile bancare puternice din Grecia şi Turcia şi le va îmbunătăţi eficienţa. Acest lucru va garanta că banca va putea să finanţeze în mod sustenabil economia Greciei’, a declarat comisarul european pentru concurenţă, Joaquin Almunia.

‘Integrarea cu succes a mai multor activităţi bancare greceşti a întărit poziţia de lichiditate a Piraeus Bank. Noul grup extins trebuie să finalizeze procesul de raţionalizare început în urmă cu doi ani pentru a restabili viabilitatea sa pe termen lung’ a mai spus Joaquin Almunia.

Începând din 2008, Grecia şi Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) au acordat în mod repetat sprijin de capital şi lichidităţi pentru Piraeus Bank şi NBG. În luna iulie 2012 Comisia Europeană a demarat o anchetă amănunţită pentru a stabili dacă aceste măsuri sunt compatibile cu legislaţia comunitară privind ajutoarele de stat.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).