CE a decis avansarea dialogului cu R. Moldova privind liberalizarea regimului vizelor

Economica.net
27 06. 2012
moldova_republica_14238700_19077100

Comisarul european a salutat eforturile Republicii Moldova în acest sens, menţionând că a înregistrat progrese remarcabile în dialogul pe marginea liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, potrivit unui comunicat al executivului de la Chişinău.

‘Faptul că am reuşit să trecem de faza întâi reprezintă pe de o parte capacitatea guvernului de a-şi îndeplini angajamentele, iar pe de altă parte demonstrează că această cooperare începută acum doi ani şi opt luni vine să realizeze un şir de avantaje şi obiective pentru cetăţeni’, a declarat premierul Vlad Filat.

Tot miercuri, comisarul Malmstrom şi premierul Filat au semnat amendamente ale actualului Acord privind facilitatrea regimului de vize. Potrivit acestor amendamente, care ar urma să intre în vigoare până la sfârşitul anului, au fost extinse facilităţile pentru obţinerea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, dar şi categoriile de persoane care bot beneficia de vize gratuite. De asemenea, prevăd simplificarea procedurii de eliberare a vizelor şi abolirea vizelor pentru deţinătorii de paşapoarte de serviciu.

Republica Moldova a iniţiat dialogul privind liberalizarea regimului de vize cu UE în iunie 2010, iar în luna ianuarie 2011 a semnat Planul de acţiune. Iniţial, Chişinăul dădea asigurări că va obţine regim liberalizat de vize pentru cetăţenii moldoveni până la sfârşitul acestui an, după care au renunţat că acest termen se amână deoarece s-a întârziat cu implementarea acţiunilor necesare.