CE a deschis anul trecut 40 de proceduri de infringement care au vizat România

 Comisia Europeană a deschis anul trecut 40 de cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de către România, în creştere cu aproximativ 5% comparativ cu 2019, când numărul acestora a fost de 38, potrivit Raportului anual privind monitorizarea aplicării dreptului Uniunii Europene, adoptat vineri.
AGERPRES - vin, 23 iul. 2021, 15:57
CE a deschis anul trecut 40 de proceduri de infringement care au vizat România

Per total, în 2020 Comisia a deschis 903 cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, în creştere cu 13% comparativ cu 2019, când numărul de cazuri noi a fost de 797.

Danemarca, Finlanda, Irlanda şi Ţările de Jos au înregistrat cele mai puţine cazuri noi de transpunere incorectă sau de aplicare incorectă a dreptului UE în 2020, în timp ce Bulgaria, Italia, Malta şi Grecia au înregistrat cele mai multe cazuri.

În raportul publicat vineri, document care prezintă modul în care Comisia Europeană a monitorizat şi a asigurat respectarea dreptului UE în 2020, precum şi performanţele statelor membre, este menţionată procedura de infringement demarată în 2020 împotriva României pentru măsuri restrictive care favorizau produsele alimentare interne în detrimentul produselor similare importate, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. CE precizează că acest dosar a fost închis după ce autorităţile române au amendat legea şi au ridicat restricţiile.

La nivelul UE, peste jumătate din toate procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor din 2020 au fost legate de transpunerea cu întârziere a directivelor. Acest număr a crescut semnificativ, de la 406 cazuri în 2019 până la 599 în 2020. Cel mai mare număr de noi cazuri de transpunere cu întârziere din ultimii cinci ani a fost înregistrat în 2016 (847 de cazuri).

Pentru a facilita transpunerea corectă şi la timp, Comisia Europeană a continuat să acorde asistenţă statelor membre prin pregătirea de documente de orientare, prin crearea unor site-uri web specifice şi prin schimbul de bune practici în cadrul reuniunilor grupurilor de experţi sau al atelierelor.

Pentru ca cetăţenii şi întreprinderile să se bucure de toate beneficiile oferite de dreptul UE, este crucial ca statele membre să transpună rapid directivele europene în ordinea lor juridică naţională în termenele prevăzute.

Asigurarea respectării dreptului UE se bazează pe cooperare, se subliniază în comunicat. Din acest motiv, Comisia Europeană sprijină în mod activ statele membre în punerea în aplicare a dreptului UE prin intermediul îndrumărilor şi al dialogului. În 2020, Comisia a emis o serie de documente de orientare pentru diferite domenii de politică, inclusiv în domeniul asistenţei de urgenţă acordată de UE în cadrul cooperării transfrontaliere în domeniul asistenţei medicale, al sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă, al drepturilor pasagerilor, al siguranţei aeriene şi al răspunsului economic coordonat la pandemie.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...