Ce a discutat Ponta cu Victoria Nuland

Economica.net
24 09. 2014
big_1_34633500

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, miercuri, în cadrul vizitei pe care o efectuează la New York, cu Victoria Nuland, adjunct al Secretarului de Stat al SUA, context în care cei doi au abordat tema consolidării Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de Agerpres.

‘De asemenea, cu această ocazie, a fost discutată şi modalitatea concretă de sprijin din partea României pentru coaliţia internaţională împotriva grupării Statul Islamic. Victor Ponta a condamnat ferm şi fără echivoc actele de teroare comise de Gruparea Statul Islamic, fiind nevoie de eforturi coordonate la nivel regional şi internaţional pentru eradicarea acestei organizaţii care atentează grav la stabilitatea şi securitatea regiunii’, precizează sursa citată.