Ce a făcut economia Franţei în trimestrul II

Economia franceză, a doua mare economie din zona euro, a înregistrat o creştere zero în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, potrivit unei prime estimări publicată marţi de Institutul francez de statistică (Insee), transmite AFP.
Economica.net - mar, 14 aug. 2012, 07:32
Ce a făcut economia Franţei în trimestrul II

Este al treilea trimestru consecutiv în care Produsul Intern Brut al Franţei înregistrează o creştere zero. Cu toate acestea rezultatele preliminare publicate de Insee sunt mai bune decât se aşteptau analiştii. Atât Banca centrală a Franţei cât şi mai mulţi economişti se aşteptau ca economia franceză să înregistreze o contracţie de 0,1% în al doilea trimestru al acestui an.

Potrivit Insee, în trimestrul al doilea, cheltuielile de consum au scăzut semnificativ (minus 0,2% după o creştere de 0,2% în primul trimestru), în timp ce investiţiile şi-au revenit cu o creştere de 0,6% după o contracţie de 0,8% în primele trei luni. De asemenea importurile au înregistrat o creştere accelerată (1,8% după un avans de 0,6% în primul trimestru), în condiţiile în care exporturile au înregistrat doar o creştere modestă de 0,2% după 0,1% în primul trimestru.

În cursul acestei zile urmează a fi date publicităţii cifrele privind evoluţia PIB-ului în toate statele din zona euro, iar analiştii estimează că Germania a fost singura ţară carea înregistrat o creştere economică.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în prima şi a doua zi de Paşte vom produce mai......
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Preşedintele american Donald Trump şi-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituţia de învăţământ ...
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe aproape toţi indicii, iar rulajul a fost de 45,49 de ...
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Compania Beko România, liderul pieței locale de electrocasnice și cel mai mare hub de producție al grupului Beko Europe, ...