Wizz Air a schimbat tarifele: a introdus o nouă taxă, fără să anunţe

16 04. 2013
aircraft_56633200

Doritorii de bilete low-cost au putut observa încă de vineri, 12 aprilie, că ceva s-a schimbat în procedeul de rezervare a unui bilet de avion la Wizz Air. Acum nu mai apar opţiunile diferite de plată a biletului. Astfel, a fost scoasă taxa de rezervare percepută în funcţie de modalitatea de plată, cea mai ieftină fiind taxa prin transfer bancar, de 17 lei/pasager/zbor. Plata prin card Visa/Master Card era de 34 de lei/pasager/zbor.

Acum, cei care vor să cumpere un bilet vor plăti o altă taxă, de administrare, şi care este fixă, de 7 euro (30 de lei), indiferent de modalitatea de plată: transfer bancar sau prin card. Aceeaşi politică o aplică şi operatorul aerian low-cost Ryanair (6 euro)

„Începând cu 12 aprilie 2013, Wizz Air elimină taxele de rezervare, ca urmare a reglementărilor europene care stabilesc faptul că nici o companie nu poate percepe taxe de rezervare diferenţiate în funcţie de modalităţile de plată. Indiferent de modalităţile de plată şi pentru a acoperi costurile substanţiale de dezvoltare, administrare şi întreţinere a sistemului de rezervări, a procesului de plată şi a costurilor suplimentare, Wizz Air a introdus o taxă generală de administrare de 7€, pentru rezervările făcute începând cu 11 aprilie. Prin această măsură Wizz Air urmează trendurile deja existente în industrie”, spun reprezentanţii companiei la solicitarea ECONOMICA.NET.

Ce câştigă Wizz Air

Traficul de pasageri din şi spre România înregistrat în 2012 de Wizz Air a fost de 2,76 milioane de pasageri, nivel similar cu cel din 2011. Dacă luăm în calcul acelaşi număr de pasageri şi pentru acest an, atunci încasările din această taxă vor ajunge la 18,1 milioane de euro faţă de 15,8 milioane de euro în 2012. Adică, cu 14,5% mai mult. 

Ce taxe opţionale pot creşte preţul biletului

Partea bună e că, atunci când veţi căuta oferte de bilete pe site-ul celor de la Wizz, preţul biletului afişat este acelaşi cu cel de achiziţie, asta dacă nu mai adăugaţi nici un serviciu suplimentar pe parcursul procesului de rezervare. Dacă totuşi mai vreţi şi alte servicii, va trebui să plăţi. Iată care sunt aceastea:

Taxa pentru prioritate – 17 lei
Taxa pentru rezervarea locului – 34 lei
Taxă pentru mai mult spaţiu – 34 de lei
Taxă pentru posibilitatea schimbării zborului nelimitat – 84 lei
Asigurarea de călătorie – 17 lei
Taxă confirmare prin SMS – 4 lei