‘Comisia Europeană a adoptat, la data de 16 decembrie 2016, decizia de autorizare a modificărilor aduse schemei de sprijin prin certificate verzi (CV) pentru producţia de energie din surse regenerabile. Comisia Europeană apreciază amendamentele aduse ca fiind în concordanţă cu regulile Comisiei privind ajutorul de stat. Odată cu aprobarea Comisiei, s-au întrunit toate condiţiile legale pentru realizarea unei reforme în domeniul energiei regenerabile’, se menţionează într-un comunicat al ME.
Conform sursei citate, prin aprobarea obţinută de la Comisia Europeană la sfârşitul săptămânii trecute privind modificările aduse schemei de sprijin prin certificate verzi, proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie întruneşte toate condiţiile legale pentru a fi promovat.
Principalele modificări aduse schemei sunt: modul de calcul al cotei de CV, noul mod de calcul conducând la o distribuţie mai uniformă a impactului asupra consumatorului final, creşterea duratei de valabilitate a certificatelor, în condiţiile în care CV emise de la 1 ianuarie 2017 vor fi valabile până la 31 decembrie 2031, prelungirea perioadei de amânare şi a celei de recuperare a CV amânate, certificatele verzi vor fi înregistrate valoric numai în momentul tranzacţionării lor, modul de tranzacţionare (acesta va fi restricţionat, tranzacţiile urmând a fi făcute pe o piaţă centralizată a CV), modul de transfer al costurilor cu CV către consumatorii finali.
De asemenea, vor fi modificate valorile minime şi maxime ale certificatelor verzi (minim 29,4 euro/CV şi maxim 35 euro/CV) şi se va introduce un impact la consumatorul final maxim acceptat în cuantum de 11,1 euro/MWh.
Celelalte elemente ale schemei rămân neschimbate (durata, finanţarea, regulile de cumul etc) precizează ME.
‘Astfel, a fost identificată o soluţie de echilibru în ceea ce priveşte mecanismul de promovare a producţiei de energie regenerabilă, decizia privind adoptarea reformei rămânând la latitudinea unui Guvern politic, care are susţinerea Parlamentului. Lipsa unei decizii în timp util privind adoptarea reformei pieţei producătorilor de energie regenerabilă nu trebuie să afecteze consumatorul final, iar continuarea actualului sistem de cote anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, urmând a se face în conformitate cu recomandările ANRE, potrivit prevederilor legale’, se spune în comunicat.
Producătorii de energie regenerabilă primesc gratuit certificate verzi, pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un câştig suplimentar faţă de energia propriu-zisă. Aceste certificate verzi sunt plătite de toţi consumatorii din România, inclusiv de populaţie, în factura finală la electricitate.
În urmă cu aproape două luni, Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea 220/2008 privind schema de sprijin a energiei din surse regenerabile.
Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei a declarat că, după ce legislaţia din domeniu va fi modificată, consumatorii casnici cu un consum mediu de electricitate vor plăti cu 60 de bani în plus pe lună pentru certificatele verzi.
Potrivit Corinei Popescu, Ministerul Energiei a comandat un studiu în urma căruia a venit cu o serie de propuneri de modificări.
‘Odată cu studiul avem şi un model matematic. Am calculat astfel care va fi impactul în factura lunară (al modificărilor – n.r.). Pentru un consumator casnic cu un consum mediu, impactul va fi de 60 de bani pe lună, iar, la un consumator mediu industrial, ajunge la 3,3 lei pe lună’, a precizat Corina Popescu.
Secretarul de stat a mai spus că Ministerul Energiei a căutat să stabilească un echilibru între subvenţiile primite de energia regenerabilă şi contribuţiile plătite de consumatorii finali.
Corina Popescu preciza adăugat că aceste modificări vor trebui agreate cu Comisia Europeană înainte de a fi aplicate.
La rândul ei, Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES a solicitat soluţii echitabile pentru toţi producătorii din sectorul regenerabilelor şi a semnalat că Ordonanţa de Urgenţă ce modifică Legea 220/2008, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, sacrifică investitorii mici şi mijlocii şi, mai ales, capitalul autohton investit în acest sector.
Reprezentanţii PATRES subliniază că au constatat, în urma analizării propunerii de OUG, unele îmbunătăţiri ‘indiscutabile’ ale formei iniţiale a proiectului, precum fixarea numărului de certificate verzi absorbite în anul 2017, neaplicarea unui preţ minim de 25 euro pentru certificatele verzi şi păstrarea posibilităţii de a efectua contracte bilaterale negociate direct de către producătorii cu putere sub 1 MW.
Pe de altă parte, aceştia se arată îngrijoraţi şi nemulţumiţi cu privire la unele aspecte negative introduse prin acest proiect, de natură să afecteze radical activitatea producători mici şi mijlocii de E-SRE, marea majoritate fiind investitori cu capital românesc.
‘Membrii PATRES constată cu stupoare şi maximă surprindere că versiunea finală a OUG, după consultarea publică, reprezintă de fapt un set de măsuri în favoarea marilor companii internaţionale din sectorul eolian şi, de cealaltă parte, faliment garantat pentru producătorii mici şi mijlocii, mai ales al celor din sectorul fotovoltaic. Prin păstrarea contractelor bilaterale existente în vigoare distorsiunile din piaţă nu dispar, iar pentru producătorii mici şi mijlocii nu va exista nicio creştere de lichiditate, cel puţin în anul 2017. Ne întrebăm astfel, cu maximă îngrijorare, de ce s-a decis să fie sprijinite marile companii internaţionale în detrimentul celor cu capital autohton sau al IMM-urilor străine? Mai ales că producătorii integraţi reuşesc să îşi vândă toate certificatele verzi în acest moment’, menţionează producătorii de energie regenerabilă.
La rândul său, Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) apreciază anumite prevederi din proiectul de modificare a legislaţiei din sectorul energiei regenerabile, însă susţine că documentul este perfectibil, în condiţiile în care nu este clar definit impactul pentru consumatorul final.
RWEA apreciază faptul că proiectul de OUG păstrează valoarea minimă a preţului certificatelor verzi, aşa cum a fost asumată la momentul realizării investiţiilor şi pe baza cărora s-au realizat planurile de afaceri ale producătorilor, defineşte şi fixează numărul de certificate verzi care urmează a fi achiziţionate în fiecare an, crescând totodată numărul faţă de cel care ar fi fost cumpărat în lipsa modificării legislative, prelungeşte perioada de viaţă a certificatelor pe toată durata de viaţă a schemei de suport începând cu anul 2017 şi introduce mecanisme de tranzacţionare transparente şi echidistante faţă de toţi participanţii în piaţă.