CE a semnat un nou program de sprijin cu o durată de trei ani pentru Grecia

Comisia Europeană a semnat miercuri noapte un memorandum de înţelegere (MoU) cu Grecia, pentru un nou program de sprijin pentru stabilitate pe trei ani, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Economica.net - J, 20 aug. 2015, 11:46
CE a semnat un nou program de sprijin cu o durată de trei ani pentru Grecia

În cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES) – ‘zidul de protecţie’ al finanţelor Europei, înfiinţat în 2012 ca răspuns la criza financiară globală – se va putea aloca Greciei, în următorii trei ani, o sumă maximă de 86 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi, cu condiţia ca autorităţile elene să pună în aplicare reforme menite să rezolve dificultăţile fundamentale cu care se confruntă economia şi societatea Greciei. Punerea în aplicare va fi monitorizată de către Comisie, în colaborare cu Banca Centrală Europeană şi, ori de câte ori este posibil, împreună cu Fondul Monetar Internaţional. Această monitorizare va lua forma unor reexaminări periodice.

‘Cu sprijinul programului, autorităţile elene au posibilitatea de a reinstitui încrederea reciprocă, stabilitatea financiară şi încrederea în viitor, premise necesare pentru ca economia Greciei să se dezvolte din nou. Acum este important ca reformele convenite să fie puse în aplicare cu celeritate. În acest fel, Grecia va putea să devină din nou competitivă şi să asigure o creştere economică durabilă’, a declarat vicepreşedintele CE pentru moneda euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis.

‘Acordul asupra acestui program este o veste extraordinară pentru Grecia şi pentru Uniunea Europeană în ansamblul său şi creează condiţiile pentru accelerarea creşterii, pentru stabilitate, investiţii şi locuri de muncă’, a declarat, la rândul său, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici.

În completarea programului de ajustare şi pentru a-i da cele mai mari şanse de reuşită, la 15 iulie Comisia a prezentat un Plan pentru locuri de muncă şi creştere economică pentru Grecia. Vor fi puse la dispoziţie, până în 2020, aproximativ 35 de miliarde euro pentru investiţii în oameni şi în întreprinderi. Prin creşterea cu 7 puncte procentuale a ratei de prefinanţare iniţială pentru programele de finanţare aferente perioadei 2014-2020 în Grecia, se poate pune la dispoziţie mai repede 1 miliard euro din alocarea de ţara ca plata în avans pentru noile proiecte cofinanţate de UE.

De asemenea, Comisia îşi pregăteşte oferta de asistenţă şi expertiză tehnică, prin intermediul noului serviciu creat în acest sens, şi anume Serviciul de sprijin pentru reformele structurale (SSRS). Înfiinţat în luna iulie, acest serviciu va servi drept platforma pentru mobilizarea expertizei din serviciile Comisiei, din administraţiile statelor membre şi din alte organizaţii internaţionale pentru a ajuta statele membre în procesul de elaborare şi monitorizare a reformelor.

Te-ar mai putea interesa și
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult timp pe Facebook și TikTok
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult ...
Românii cu venituri mici, sub 3.000 de lei pe lună, folosesc preponderent rețele sociale pentru a se informa și a fi la curent ceea ce se întâmplă în România și în lume, petrecând de......
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că omologul său chinez Xi Jinping a fost de acord să permită exportul ...
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru accelerarea procesului de eliberare a licenţelor necesare pentru ...
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Președintele și fondatorul Geely, Li Shufu, a declarat sâmbătă că industria auto globală se confruntă cu o gravă ...