Tarom, Blue Air, Carpatair. Câţi bani fac companiile aeriene româneşti
Carpatair întra în insolvenţă în luna ianuarie a acestui an, după ce a renunţat la mai multe zboruri din şi spre România. Cu datorii către creditori de 18 milioane de euro, singura rută pe care Carpatair mai zboară este Roma-Lublin (Polonia).
Afacerile Carpatair au scăzut cu aproape 40% în 2013 faţă de 2012, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, de la 55,2 milioane de euro, la 33,7 milioane de euro. Cea mai mare cifră de afaceri înregistrată de companie în ultimii şase ani a fost în 2008, când Carpatair avea afaceri de peste 90 de milioane de euro. Operatorul a înregistrat în 2013 o pierdere de şase milioane de euro şi avea 259 de angajaţi.
Compania a fost înfiinţată în 2000 de către un fost pilot de MIG, Nicolae Petrov. Anul trecut însă, Carpatair şi-a schimbat acţionariatul, Petrov atrăgând în acţionariatul companiei mai mulţi oameni de afaceri elveţieni, dar şi pe pe unul dintre cei mai bogati oameni din lume, Ingvar Kamprad de la IKEA. Astfel, Petrov mai deţinea la finalul anului trecut doar 12,8% din companie (2,8% direct şi 10% indirect prin firma Air Service), jumătate faţă de cât controla în prima parte a anului trecut.
CITEŞTE ŞI Insolvenţa Carpatair lasă în urmă datorii de 18 mil. euro
Firma Airline Management Solutions, înfiinţată în aprilie 2013 de patru acţionari români cu legături la Blue Air, prelua la sfârşitul luniimai fondul de comerţ al Blue Air, companie controlată de omul de afaceri Nelu Iordache. Aşa-numita vânzare a Blue Air a venit după ce acţionarul majoritar al operatorului, Romstrade, a intrat în insolvenţă, iar omul de afaceri Nelu Iordache, care controla aceste societăţi, a fost reţinut şi cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad.
Noua firma primea licenţa de zbor pentru Blue Air în august 2013. Afacerile companiei au fost de 31,8 milioane de euro, pierderea înregistrată a fost de 17,3 milioane de euro, iar datoriile se ridicau la 20,1 milioane de euro. Gheroghe Răcaru, directorul operatorului declara toamna trecută că 2013 va fi un an cu rezultate negatice, şi asta pentru că noua firmă a trebuit să suporte costul de transport al pasagerilor care au cumpărat bilete de avion anterior preluării. Pierderea estimata a fost de 16-17 milioane de euro. Blue Air avea la sfârşitul anului trecu 437 de angajaţi.
Cât despre compania naţională Tarom, aflată sub management privat, afacerile acesteia au crescut uşor în 2013, la 246 milioane de euro, iar pierderile s-au redus la jumătate. Astfel, dacă în 2012 pierderile companiei naţionale au fost de 51,8 milioane de euro, în 2013 nivelul acestora a fost la 29,5 milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.