Ce amenzi a dat CNA în 2011

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aplicat anul trecut 112 de amenzi, în cuantum total de 2.170.500 de lei, pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale, potrivit raportului de activitate al CNA pe anul 2011.
Economica.net - joi, 12 apr. 2012, 13:13
Ce amenzi a dat CNA în 2011

Consiliul Naţional al Audiovizualului este definit, prin lege, ca autoritate publică autonomă şi garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale. Activitatea Consiliului este analizată de Parlament, prin dezbaterea raportului anual. Acest raport anual de activitate se depune la comisiile de specialitate ale Parlamentului, până la data de 15 aprilie.

Pentru încălcarea normelor din domeniul audiovizual, Consiliul a aplicat, în anul 2011, 251 de sancţiuni, dintre care 112 amenzi, în cuantum total de 2.170.500 de lei, 137 de somaţii publice şi o decizie privind obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute numai textul sancţiunii. CNA precizează că, în conformitate cu prevederile legale, banii proveniţi din amenzi alimentează bugetul de stat.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legislaţiei audiovizuale privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine (80 de sancţiuni), nerespectarea regulilor de sponsorizare, publicitate şi teleshopping în audiovizual (55 de sancţiuni şi 15 decizii de intrare în legalitate), protecţia copiilor (51 de sancţiuni) şi asigurarea informării corecte şi a pluralismului (47 de sancţiuni).

Televiziunile centrale au fost cele mai amendate entităţi media în 2011, primind de la CNA un total de 78 amenzi (1.600.500 lei) şi 52 de somaţii, în timp ce televiziunile locale au fost sancţionate cu doar 17 amenzi (255.000 de lei) şi 37 de somaţii.

Cele mai mari sancţiuni au mers anul trecut la OTV, televiziunea lui Dan Diaconescu primind 13 amenzi, în cuantum de 440.000 de lei, o somaţie şi o decizie privind obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute numai textul sancţiunii.

Clasamentul este continuat de televiziunea generalistă Kanal D, care a primit anul trecut de la CNA un total de 8 amenzi, în cuantum de 250.000 lei, şi o somaţie.

Topul 3 al celor mai sancţionate televiziuni în 2011 este completat de o televiziune de ştiri – Antena 3. CNA a aplicat televiziunii controlate de familia Voiculescu un număr de 17 amenzi, în cuantum de 212.000 lei, şi 4 somaţii.
Şi Antena 1, televiziunea generalistă a trustului Intact, a primit amenzi usturătoare de la Consiliu anul trecut. Astfel, Antena 1 a primit 9 amenzi (202.000 lei) şi 6 somaţii.

Clasamentul celor mai sancţionate televiziuni în 2011 este continuat de: Realitatea TV – 13 amenzi (în cuantum de 149.000 lei) şi 9 somaţii, Prima TV – 4 amenzi (în cuantum de 125.000 lei) şi 1 somaţie, Pro TV – 2 amenzi (în cuantum de 110.000 lei) şi 2 somaţii, 10 TV – 3 amenzi (în cuantum de 25.000 lei) şi 2 somaţii, TVR – 2 amenzi (în cuantum de 20.000 lei) şi 8 somaţii, România TV – o amendă în cuantum de 20.000 lei, Acasă TV – o amendă în cuantum de 12.500 lei, Euforia TV – o amendă în cuantum de 10.000 lei, B1 TV – 2 amenzi (în cuantum de 10.000 lei) şi 4 somaţii, Digi Sport – o amendă în cuantum de 10.000 lei, Antena 2 – o amendă în cuantum de 5.000 lei şi o somaţie.

În ceea ce priveşte radiourile, CNA a aplicat, în 2011, cele mai multe şi mai mari sancţiuni postului Radio Zu – 4 amenzi, în cuantum de 75.000 lei, şi o somaţie. Kiss FM a primit 3 amenzi, în cuantum de 50.000 lei, şi 2 somaţii, Radio 21 – o amendă în cuantum de 10.000 lei, iar Realitatea FM – o amendă în cuantum de 10.000 lei. În schimb, posturile de radio locale au primit doar 10 somaţii anul trecut.

Operatorii de cablu au primit anul trecut 8 amenzi, în cuantum de 170.000 de lei, şi 29 de somaţii. Cel mai amendat cablist a fost RCS & RDS, care a primit 4 amenzi, în cuantum de 130.000 de lei, şi 3 somaţii. Clasamentul este continuat de operatorii de cablu SC Higher Standard Construct SRL, cu 2 amenzi, în cuantum de 20.000 de lei, SC N.C.S. Telnet Catv SRL – o amendă, în cuantum de 10.000 lei, şi SC Tuner Soft SRL – o amendă, în cuantum de 10.000 de lei.

Pe de altă parte, în raportul de activitate pe anul 2011, CNA precizează că a continuat dezvoltarea pieţei audiovizualului. Astfel, Consiliul a acordat 58 de licenţe audiovizuale, dintre care una pentru radiodifuziune prin satelit, 15 pentru televiziune prin satelit şi 44 pentru reţele de comunicaţie electronice. De asemenea, a fost prelungită durata de valabilitate pentru 17 licenţe audiovizuale (14 radiodifuziune şi 3 televiziune), iar numărul licenţelor audiovizuale cesionate a fost de 65. Pentru 603 localităţi au fost acordate 129 avize noi de retransmisie.
Pe parcursul anului a continuat experimentul Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii de televiziune digitală de la Bucureşti şi Sibiu, experimentul HD radio în Bucureşti şi au fost notificate în vederea retransmisiei pe teritoriul României peste 15 servicii noi de programe, majoritatea în format HD, difuzate de radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene.

Pe de altă parte, în şedinţa finală a Comisiei Paritare (COMPAR), ce a avut loc în data de 17 ianuarie 2011, constituită conform dispoziţiilor Legii audiovizualului pentru desemnarea furnizorului unic al Serviciului Naţional de Măsurare a Audienţelor TV, a fost desemnat câştigătorul, respectiv compania Kantar Media Audiences. Acest furnizor unic va asigura măsurarea audienţelor TV în perioada 2012 – 2015.

În data de 24 iunie 2011, membrii Comisiei Paritare (COMPAR), constituită conform Legii audiovizualului, au desemnat câştigătorii licitaţiei organizate pentru alegerea companiilor de cercetare care vor furniza Studiul Audienţei Radio în perioada 2012 – 2015. Primii doi ofertanţi în ordinea descrescătoare a punctajului final – obţinut în urma evaluării ofertelor tehnice şi financiare – au fost IMAS Marketing & Sondaje şi GfK România.

Potrivit raportului de activitate al CNA, anul trecut, Consiliul a emis o Decizie privind publicarea codurilor de conduită profesională adoptate de furnizorii de servicii media audiovizuale. Potrivit acestei decizii, până la data de 1 octombrie 2011, fiecare furnizor de servicii media audiovizuale a avut obligaţia de a publica pe pagina proprie de internet codul propriu de conduită profesională.

De asemenea, în parteneriat cu Academia Română, CNA a continuat programul destinat îmbunătăţirii calităţii limbii române vorbite la posturile de televiziune şi de radio. Conform monitorizărilor făcute de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” s-a constatat, ca urmare a derulării acestui proiect, o scădere a numărului de greşeli de limbă română în audiovizual.

Pe de altă parte, în 2011, prin Legea bugetului de stat, a fost aprobat bugetul CNA în sumă de 7.990.000 lei, reprezentând fonduri alocate pe surse şi titluri de cheltuieli.

În anul 2011, CNA şi-a desfăşurat activitatea cu un număr mediu de personal de 134, faţă de un număr de 141 de posturi aprobate prin Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pentru anul 2011.

În raport se mai spune că nici în anul 2011 CNA nu a reuşit să aibă câte un inspector audiovizual în fiecare judeţ. Astfel, pentru 41 de judeţe şi Municipiul Bucureşti s-a putut ajunge la sfârşitul anului la un număr de 33 de inspectori audiovizuali, rămânând astfel un număr de 12 judeţe neacoperite cu inspectori audiovizuali, activitatea fiind redistribuită, pe principiul vecinătăţii judeţelor, inspectorilor teritoriali existenţi. Faptul că instituţia a funcţionat cu un număr mediu de 7 posturi mai puţin faţă de numărul aprobat şi minim necesar pentru desfăşurarea în condiţii acceptabile a activităţilor specifice Consiliului s-a reflectat într-un grad de încărcare sporit al celorlalţi experţi din cadrul aparatului tehnic de specialitate.

CNA a fost compus în 2011 din: Răsvan Popescu – preşedinte, Ioan Onisei – vicepreşedinte, Constantin Duţu, Dan Grigore, Narcisa Iorga, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare, Cristina Trepcea, Gelu Trandafir şi Szász Attila.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...