CE anchetează contractele de distribuţie încheiate de Apple cu operatorii telecom

Economica.net
31 05. 2013
comisia_europeana_32r4456767998_05913600_51226900

Operatorii telecom au primit de la CE un chestionar pe această temă, obţinut de The Guardian de la o sursă apropiată situaţiei.

Companiile trebuie să răspundă întrebărilor Comisiei până la 17 iunie.

Apple susţine că contractele cu operatorii corespund în totalitate legislaţiei locale, inclusiv în UE.

Aserţiunea că Apple deţine o poziţie dominantă este dificil de argumentat, deoarece liderul pieţei telefoanelor mobil este Samsung Electronics.

În preambulul chestionarului se arată că executivul UE verifică un posibil comportament anti-concurenţial în UE sau în Zona economică europeană în ceea ce priveşte distribuţia smartphone-urilor Apple şi limitarea sau blocarea anumitor funcţii tehnice ale Iphone-urilor.

Comisia este în posesia unor informaţii care arată că Apple şi operatorii de reţele mobile au încheiat acorduri de distribuţie care ar putea conduce la excluderea altor producători de smartphone-uri de pe piaţă.

Există de asemenea semnale că anumite funcţii tehnice ale iPhone sunt dezactivate la anumite produse Apple în anumite ţări europene.

Printre altele, CE întreabă operatorii dacă au fost obligaţi să se angajeze contractual la achiziţia unui număr minim de iPhone-uri într-o anumită perioadă de timp, precum şi care este raportul dintre cererea pentru smartphone-ul Apple şi acest volum minim.

Totodată, Comisia vrea să afle conform căror criterii s-a ajuns la o astfel de clauză a volumului minim şi care sunt consecinţele nerespectării unui astfel de angajament.

CE încearcă să stabilească şi dacă operatorii s-au angajat contractual faţă de Apple să acorde tratament preferenţial iPhone-ului, prin practici precum refuzul de a promova produse concurente către posesorii de dispozitive Apple. Şi în acest caz, Comisia este interesată de consecinţele refuzului unui operator de a accepta astfel de condiţii.

Alte întrebări transmise de CE operatorilor se referă la modalitatea şi criteriile prin care se stabileşte nivelul reducerilor acordate clienţilor la achiziţionarea unui dispozitiv Apple împreună cu un abonament.

„Este compania dumneavoastră obligată să ofere servicii superioare abonaţilor care utilizează iPhone, faţă de clienţii care utilizează produse concurente, de la alte companii? (…) Este compania dumneavoastră obligată să se angajeze în vreun fel în ceea ce priveşte nivelul discountului acordat pentru iPhone? (…) Aveţi informaţii cu privire la cât de importantă este acordarea unei reduceri de către operator pentru intrarea pe piaţă a unui producător de smartphone-uri? Cât la sută din smartphone-urile pe care le comercializaţi sunt vândute cu discount?”, se spune în chestionar.

Comisia mai vrea să ştie dacă Apple impune în acordurile de distrubţie cu operatorii clauze de tipul „furnizorului favorizat” sau clauze de nediscriminare, conform cărora ofertele care includ iPhone-ul să fie cel puţin la fel de atractive ca ofertele pentru smartphone-uri concurente.