Ce șanse de creștere au euro, leul, aurul și bursele în săptămâna necazurilor Chinei
Suportul întâmpinat de depecierea monedei europene la nivelul de 1,316 dolari/euro a întors piaţa peste pragul de 1,32.
„În zona 1,316 – 1.304 avem o importanta confluenţă de suporturi (de susţinere a cuirsului monedei europene, vezi şi mai jos, acpitolul DIDACTICE). Aşadar, moneda unica ar putea încă să îşi revină în forţă de aici şi să îşi continuie creşterea spre maxime 1,357 dolari/euro.
Aşteptăm cu interes reacţia preturilor în urmăatoarele două şedinţe“, scria, luni dimineaţă, Dan Rusu, şeful analiştilor casei de brokeraj BT Securities Cluj Napoca, în raportul său săptămânal.
Leul contra Francul elveţian
Cât priveşte perechea franc elveţian – leu (CHF/RON), piaţa s-ar putea desprinde „mai degrabă brusc“ de nivelul de 3,6 – 3,62 lei/franc elveţian.
„În 30 ianuarie spuneam că penetrarea nivelului 3,6 ar antrena o severă fază de depreciere a leului în faţa francului. Nu am avut trecerea hotărâtă care să se califice ca penetrare, astfel că am redefinit pragul critic în zona 3,6 – 3,62 lei/CHF“, a mai adăugat analistul BT Securities.
Aurul
Cotaţia metalului preţios ameninţă să scadă sub pragul de la 1.700 de dolari pe uncie (o uncie de aur are 31,1034 grame), din cauza ştirii că strategii Chinei au stabilit cea mai mică rată de creştere a economiei din ultimi 7 ani.
Căderea ar putea trimite preţul aurului tocmai spre suportul de la 1.678, după ce a fost compromis cel de la 1.715 doalri pe uncie, potrivit analiştilor de la SSIF Broker Cluj Napoca.
Bursa din Bucureşti
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat confuz prima zi a săptămânii, fără a pune în pericol tendinţa de creştere pe termen mediu pe care BT Securities o certificase săptămâna trecută.
Cel mai bun indiciu despre viitor îl dă Indicele BET FI, al societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea (FP), care coborâse sub pragul de 26.0000 de puncte, încă destul de confortabil peste suportul crucial de la 25.000 de puncte.
O suport important se poate opune, din punct de vedere tehnic, scăderii (vezi mai jos, în capitolul DIDACTICE, de ce).
Indicele BET Fi face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondul Proprietatea (FP), care sunt cele mai căutate de investitorii străini şi, de aceea, BET Fi este în centrul atenţiei analiştilor.
În cadrul tendinţei anuale crescătoare, care tocmai a fost confirmată există valuri de creşteri mai mici , urmate de scăderi. „E posibil ca actualul val de creştere să se încheie pe la 27.000, de unde, după uşoare corecţii, ar mai urma un avânt până în zona 29.000 – 31.000 de puncte“, spune raportul BT Securities.
O eventuală cădere sub 25.000 de puncte ar întâmpina obstacole la la 23.500, mai precizează Dan Rusu.
„DIDACTICELE“
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).
FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.
SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.
Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.