Ce apartamente face Rockefeller în România. Şi la ce preţuri
Compania RPF Development, cu capital american, are în derulare al doilea proiect rezidenţial din Bucureşti, care este dezvoltat în parteneriat cu fondul de investiţii Europa Capital, parte a grupului Rockefeller.
„Europa Capital este investitorul majoritar în Vitan Residence 2. În primul proiect, Vitan Residence, am investit doar noi (n.r. RPF Development) şi investitori străini, plus parte de creditare de la bancă. Cei de la Europa Capital ne-au curtat timp de doi ani. Ei au mai avut investiţii în imobiliare în România, dar nu pe partea de rezidenţial”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Robert Kurthy, managing director în cadrul RPF Development.
Terenul pe care se construieşte acum proiectul Vitan Residence 2 a fost achiziţionat în primul trimestru al anului trecut, la un preţ mai mic faţă de valorile de acum câţiva ani.
Lucrările de construcţie la prima fază din acest proiect, ce cuprinde două blocuri cu 150 de apartamente, au fost demarate în luna octombrie a anului trecut şi vor fi finalizate în octombrie 2012. În prezent, stadiul proiectului este avansat şi se lucrează la etajul 8 din 12. „Până în prezent am vândut 47 de apartamente. Pentru noi e un număr foarte bun în condiţiile actuale ale pieţei. Am vândut în şase luni 30% din proiect, iar mulţi clienţi au venit prin referinţe”, a mai declarat Robert Kurthy. Proiectul este localizat în apropierea staţiei de metrou Mihai Bravu.
La două apartamente distanţă
Primul proiect finalizat de RPF Development este Vitan Residence şi cuprinde 197 de apartamente. Lucrările de construcţie au fost demarate în 2007 şi finalizate în 2009. Acum, după cinci ani, dezvoltatorul este la două apartamente distanţă de vinde întregul proiect. Ultimele două apartamente cu două camere din proiect se vând la un preţ mai mic: 1.000 de euro/mp.
Preţurile în Vitan Residence 2 vor creşte
Până la finalizare, media preţului de vânzare pe metru pătrat al locuinţelor din Vitan Residence 2 se va păstra la 1.050 de euro. După finalizare însă, dezvoltatorul va urca preţurile la 1.250 de euro/mp. De ce? „Pentru că acesta ar fi preţul corect pentru ce construim noi acolo. Este un concept nou, folosim panouri solare, piatră naturală în apartamente şi nu folosim rigips la compartimentarea interioară, ci cărămidă”, este explicaţia reprezentantului RPF Development pentru ECONOMICA.NET.
Întregul proiect ar urma să fie compus din cinci blocuri. Următoarea fază, care presupune construcţia unui bloc cu 100 de apartamente, va fi cel mai probabil demarată după ce vor fi finalizate primele două blocuri. Investiţia în primele două blocuri este de 15 milioane de euro, iar întregul proiect ar urma să înghită 42 de milioane de euro.
Care sunt preţurile locuinţelor în Vitan Residence 2
Cele mai ieftine locuinţe sunt garsonierele care au o surpafaţa construită de 37 de mp şi cea utilă de 28 mp. Aceastea costă 39.184 de euro cu TVA inclus. Apartamentele cu două camere au preţuri ce pornesc de la 66.600 de euro cu TVA inclus, iar cele cu trei camere au preţuri de pornire de la 121.000 de euro cu TVA inclus. Cele mai scumpe sunt apartamentele de tip duplex, situate la ultimele două etaje ale blocurilor şi au cinci camere. Preţul este de 229.000 de euro cu TVA inclus.