Ce aşteaptă românii plecaţi din ţară de la ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii

Deşi aceste discuţii nu îi lasă indiferenţi, pentru ei ridicarea restricţiilor înseamnă în primul rând sfârşitul calvarului de a fi nevoiţi să-şi obţină permis de muncă odată la şase luni sau la un an şi apoi şansa de a fi evaluaţi într-un interviu în funcţie de competenţe şi calificări. Pentru românii veniţi de mai mulţi ani în Belgia, ‘momentul’ 1 ianuarie 2014 reprezintă însă, în principal, oportunitatea unui viitor mai bun, indiferent dacă s-au hotărât sau nu asupra meseriei în care vor să facă carieră sau dacă vor sau nu să se stabilească în această ţară.

Sorin Dumitru, de 45 de ani, este unul dintre românii care a fost în situaţia fericită de a veni în Belgia cu garanţia unui loc de muncă, deşi condiţiile în care a plecat din România nu au fost pentru el dintre cele mai plăcute. A terminat Academia militară la Braşov, cu diploma de ofiţer artilerie şi rachete antiaeriene, iar apoi a avut o carieră în domeniu, primind în 1996 diploma pentru cel mai bun ofiţer cu dirijarea în urma unui exerciţiu de tragere cu rachete de la Capul Midia.

Disponibilizările din armată l-au adus în situaţia de a se pensiona anticipat la 38 de ani, cu gradul de maior, moment în care s-a apucat de afaceri şi, întrucât între timp reuşise să urmeze a doua facultate şi să obţină diploma de inginer electromecanic, şi-a deschis propria firmă de mentenanţă, domeniu în care activează şi în prezent în Belgia.

Deşi susţine că la început afacerile i-au mers foarte bine în Hunedoara, oraşul în care locuia împreună cu familia, în cele din urmă a pierdut contractele unul câte unul, pentru că a refuzat să cotizeze la diversele partide politice în campania electorală. Ceea ce a pus capac a fost scandalul ‘pensiilor nesimţite’, când drepturile băneşti i-au fost reduse cu încă 200 de lei, până la 1.000 de lei.

‘În 2011 atât de tare m-am supărat pe ţara mea, încât am decis că nu mai vreau să stau aici. Am depus vreo 1.200 de CV-uri în toată lumea. Nu conta unde, am dat şi prin Australia, Statele Unite, Japonia, Emiratele Arabe Unite şi prima ţară care a răspuns a fost Belgia. Am trecut vreo cinci interviuri în limba franceză, ceea ce m-a cam încurcat, pentru că eram obişnuit cu engleza. Dar mi s-a spus că sunt mai mult termeni tehnici şi nu trebuie să intru foarte mult în dialog. Până la urmă, asta i-a şi impresionat, nu nivelul de limba franceză, ci cel de cunoştinţe pe care l-am dovedit în testul tehnic, pentru că schemele sunt universale’, povesteşte Sorin Dumitru.

Firma pentru care lucrează, Dalkia, este numărul 1 în Europa în servicii energetice şi are 1.600 de salariaţi Belgia. Aici a activat mai întâi ca salariat al firmei de recrutare care îl adusese în Belgia, timp de un an de zile, pentru ca apoi să fie angajat direct de firma în cadrul căreia activa.

‘În fiecare an a trebuit să obţinem acest permis de muncă, care e un stres pentru ei, pentru că e o procedură întreagă, prin care ei trebuiau să facă dovada că pentru acel post de inginer sau de tehnician pe partea asta de HVAC, încălzire/ventilaţie şi aer condiţionat, nu au găsit un belgian capabil să ocupe acel post. Trebuia să facă dovada că au afişat posturile şi că nu s-a prezentat nimeni sau că aceia care s-au prezentat nu au fost buni şi aşa au ales un român să ocupe acest post’, relatează el despre problemele în care le-a avut din cauza restricţiilor de pe piaţa muncii.

La un moment dat a avut o perioadă chiar de trei luni de zile în care a activat fără permis de muncă, pentru că pur şi simplu direcţia de personal a firmei omisese să efectueze formalităţile necesare. ‘Le trimiteam mereu e-mail-uri şi le atrăgeam atenţia că sunt fără acte şi că, dacă se efectuează un control, ei sunt în culpă’, povesteşte fostul specialist în rachete.

‘Din ianuarie 2014 am terminat cu calvarul ăsta. În rest, ca avantaje pentru noi, cei care avem deja contracte, care am intrat deja în sistemul lor şi avem carte de sejur E, valabilă cinci ani, nu ar fi mare lucru. Doar atât că nu mai treci prin acest stres’, susţine Sorin Dumitru. El speră însă ca ridicarea restricţiilor să-i fie de folos soţiei, care s-a mutat din august în Belgia împreună cu unul dintre cei doi copii pe care îi au împreună. Din punctul său de vedere însă, o problemă la fel de mare o reprezintă birocraţia locală.

‘Mi-am adus familia din august acest an, adică am aşteptat până când am reuşit să cresc puţin în ierarhie, să am un contract mai bun, să închiriez un apartament pentru toată familia. Dar am început încă de atunci formalităţile şi soţia şi fiica nu au încă acte de identitate, practic le aşteptăm de patru luni de zile, deşi poliţia a efectuat vizita la domiciliu şi a văzut că există toate condiţiile’, susţine el.

În prezent, fostul ofiţer cu dirijarea rachetelor conduce o echipă de mentenanţă formată din opt oameni, care au în grijă tot atâtea clădiri din Bruxelles.

‘Suntem opt în echipă şi eu îi coordonez de la distanţă prin calculator, dar uneori trebuie să-i verific la locul de muncă. Sunt opt clădiri de care ne ocupăm, în timpul zilei, iar când sunt de gardă, odată pe lună, de vineri până vineri după ora 16.00, am 30 de clădiri. Printr-un sistem de SMS şi telefoane primeşti apelurile de gardă. Sunt 30 de clădiri, printre care hotelul Conrad şi turnul Generali, de 24 de etaje, care este a opta clădire ca înălţime din Bruxelles’, relatează Sorin Dumitru.

El apreciază că viaţa pe care o are în Belgia este cu adevărat decentă şi nu crede că va mai pleca din această ţară, mai ales că şi-a adus şi familia lângă el. S-a integrat foarte bine în Belgia, unde spune că nu a avut niciodată de suferit de pe urma faptului că este român, şi mărturiseşte că apreciază foarte mult la belgieni faptul că ‘au un veritabil simţ pentru multiculturalism’.

Un alt român care a reuşit să-şi facă o carieră în Belgia este Radu Igor Bălan care, deşi are doar 31 de ani, se poate lăuda cu faptul că lucrează în capitala Europei de dinainte de aderarea României la UE.

Radu Igor Bălan a terminat sociologia în România, iar apoi a devenit asistent universitar, mai întâi la Bucureşti, iar apoi la Bruxelles. În cele din urmă, după ce această perioadă s-a încheiat, iar profesorul împreună cu care venise în Belgia a decis să plece într-o altă ţară, el a ales să rămână. A început un alt masterat de trei ani, în resurse umane, şi după şase luni a început să lucreze în domeniul recrutării, mai întâi într-o firmă care vindea abonamente de telefon. După un an a făcut un stagiu de cinci luni la o firmă de ‘head hunters’, unde a activat până când a ajuns la actualul angajator, în urmă cu patru ani.

În prezent, Radu Igor Bălan este responsabil de recrutare la o companie de marketing cu birouri în Belgia, Franţa şi Luxemburg care lucrează pentru clienţi precum Audi, Citroen şi L’Oreal, ocupându-se de tot ceea ce înseamnă publicitate, de la realizarea reclamelor până la anchete sociologice. Practic, este omul care de fiecare dată când firma la care lucrează semnează un contract pentru un nou proiect alcătuieşte echipa care îl va gestiona, de la postarea anunţurilor de angajare pe internet şi selectarea candidaţilor care vor fi prezentaţi în final conducerii, până la evaluarea lor după ce au început să lucreze împreună.

‘Nu cred că belgianul te discriminează că eşti român, bulgar, marocan. Poate doar la început există o rezervă, dar există faţă de toată lumea. Este un mediu foarte competitiv, eu zic că toată lumea stă pe scaune care pot fi catapultate. Deci există o competiţie foarte mare pe piaţa muncii în Belgia, pentru că există foarte mulţi imigranţi, iar copiii imigranţilor au foarte multe atuuri, pentru că vorbesc două-trei limbi acasă, învaţă şi în franceză, şi în flamandă. Când tu vii pe piaţa muncii trebuie să fii foarte bine pregătit’, susţine el.

Despre ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii, Radu Igor Bălan susţine că nu îl afectează personal, întrucât deţine cartea de rezidenţă de tip E+, dar afirmă că i-ar putea fi mai uşor să recruteze români pentru proiectele la care lucrează.

‘Mă bucură ridicarea restricţiilor pentru că trăim într-o Europă a cărei valoare este schimbul între forţa de muncă şi între produse şi atunci mă bucur că ajungem la o Europă unită în care un bulgar sau un român poate lucra în Franţa, Danemarca, în spaţiul Schengen sau în spaţiul european fără a avea restricţiile astea impuse de contract. Deci dacă el vorbeşte bine franceză sau olandeză, eu îl invit chiar dacă locuieşte în Cehia, în Slovacia sau în România să postuleze pentru un job pe care îl am eu aici. Adică dacă el are competenţele, dacă a lucrat să zicem în marketing cinci ani de zile, şi eu am mâine un job pe care îl public pe o platformă în Belgia, eu îi invit pe toţi cetăţenii din Europa să aplice pentru funcţia asta. Mă bucur că o să existe o mobilitate sporită, este o chestie foarte bună’, declară responsabilul în recrutare, care îşi aduce aminte că, în urmă cu doar câţiva ani, când a candidat pentru un job în Luxemburg i s-a scris că nu poate fi acceptat nici măcar în procesul de recrutare din cauza faptului că este cetăţean român.

Radu Igor Bălan a lucrat în cei patru ani de când se află la actualul angajator doar cu doi studenţi de origine română, pentru proiecte pe perioade de trei luni, dar spune că ei se aflau în Belgia de atât de mult timp încât era imposibil să faci o distincţie între ei şi francofonii nativi. Deşi ridicarea restricţiilor l-ar putea ajuta să aducă mai mulţi români în Belgia, afirmă că totul depinde de cunoştinţele de limbă şi profesionale ale acestora, precum şi de componenţa echipelor care gestionează un proiect sau altul.

‘Dacă am o echipă în care am doi flamanzi, un francofon, un englez, iar tu eşti român şi comunici bine în engleză pentru mine nu e nicio problemă. Situaţia se schimbă dacă toată echipa este formată din francofoni. Eu cred că depinde de proiect şi de rolul pe care cineva îl poate avea. Cred că ar fi o oportunitate pentru români să lucreze în Belgia’, susţine el.

Pe de altă parte, Radu Igor Bălan crede că românii care vin în Belgia ar trebui să se orienteze către acele domenii în care există o deficienţă de ocupare, chiar dacă intenţionează să lucreze doar câţiva ani în acest stat.

‘Belgia are multe lipsuri în joburi precum asistenţi medicali, tehnicieni medicali, cum ar fi cei specializaţi în radiografii, medicină legală. De ce să nu luăm studenţi care sunt capabili să înveţe să lucreze într-un spital care este foarte bine dotat, să înveţe pe nişte aparate pe care Belgia le are şi după doi-trei ani să se întoarcă în România să-şi deschidă un cabinet sau să lucreze într-un spital. Cred că acest lucru este o oportunitate pentru personalul medical. De asemenea, în Belgia avem foarte multă nevoie de oameni care să pună gresie şi faianţă sau de tâmplari’, îşi împărtăşeşte el din constatările pe care le-a făcut pe piaţa muncii locală.

Specialistul în recrutare susţine că în România ar trebui să existe un birou de informaţii care să-i ajute pe cei care vor să plece în străinătate cu informaţii punctuale despre meseriile care se caută în ţările şi oraşele în care vor să meargă. ‘Ar trebui să facem nişte eforturi, poate să fie o comunicare între o agenţie din România şi oameni care lucrează în Belgia sau Italia pe recrutare, care ştiu cerinţele pieţei. Eu aş fi dispus să dau informaţii dacă mi le cere cineva’, spune Radu Igor Bălan.

Întrebat dacă liberalizarea pieţei muncii ar putea duce la scăderea numărului independenţilor români în Belgia, statut pentru care au optat mii de persoane pentru a evita problemele cu obţinerea permiselor de muncă şi plata unor taxe excesive de către angajatori, specialistul în resurse umane susţine că efectul ar trebui să existe, dar că fiscalitatea excesivă este o problemă care va persista.

‘Problema este că în Belgia se plătesc foarte multe taxe, 40-50% din salariu. Firma care te angajează are foarte multe obligaţii, respectiv al 13-lea salariu, cecuri de masă, trei luni de salarii compensatorii în caz de disponibilizare. E normal ca patronul să vrea să fii independent, pentru că dacă nu mai eşti capabil să lucrezi sau eşti bolnav, el nu te mai plăteşte. Aici dacă eu sunt bolnav o lună, patronul plăteşte pentru mine, iar luna asta îl costă 3.000-4.000 de euro’, declară Radu Igor.

Totuşi, consideră el, noile condiţii de pe piaţa muncii ar trebui să-i ajute pe mulţi dintre românii care lucrează în prezent la negru să-şi găsească mai uşor un contract legal. ‘Mă gândesc la oamenii care lucrează în menaj, de exemplu. După un an-doi, un astfel de lucrător ar avea multe avantaje, inclusiv să beneficieze de şomaj’, apreciază el.

Pe de altă parte, Radu Igor Bălan afirmă că mobilitatea forţei de muncă este o stradă cu două sensuri şi intenţionează, în viitor, să încerce să plaseze români stabiliţi de mult timp în Belgia sau Franţa în companiile pe care aceste ţări le au în România.

‘Mă gândesc la românii care studiază aici, oameni care sunt integraţi, pe care să-i plasez pe poziţii destul de înalte în firme ca Delhaize sau Carrefour, firme active în România, care au nevoie de un director comercial sau de un om cu experienţă. Eu consider că oamenii ăştia au avantajul de a fi crescuţi într-o societate ca Belgia şi de a avea o viziune a muncii cum o au belgienii. Ar trebui să fac primul interviu cu studenţii români sau belgieni care vor să lucreze în România şi să am un consultant în ţară care să-mi semnaleze că s-a invit un post disponibil’, povesteşte el.

Un astfel de contract pe un an sau doi la o companie mare ar fi o şansă nu doar pentru românii care au studiat în Belgia şi şi-au început cariera profesională în acest stat, ci şi pentru tinerii belgieni. ‘Dacă te-ai duce în România ai merge pe un nivel superior, făcând un lucru la care în Belgia nu ai avea acces, pentru un salariu foarte bun’, spune Radu Igor Bălan.

În ceea ce priveşte efectele ridicării restricţiilor de pe piaţa muncii, specialistul în resurse umane crede că evaluările alarmiste privind eventualele migraţii sunt pur şi simplu fanteziste.

‘Eu cred că românul care a vrut să plece a plecat deja şi a reuşit. Cred că ăsta este un lucru care ne caracterizează ca români, suntem ambiţioşi, iar dacă am vrut să plecăm am plecat, şi când era comunism, şi după Revoluţie, şi înainte de aderare şi după 2007, dacă am vrut să plecăm, am plecat. Sunt oameni care au plecat, care poate nu au avut o experienţă atât de pozitivă cu Occidentul şi până la urmă s-au întors în România şi sunt foarte mulţumiţi’, susţine el.

Unul dintre românii pentru care Belgia s-a dovedit a fi o experienţă dificilă este Elena Ţabără, de 26 de ani, care a venit în această ţară pentru a face un masterat şi în paralel a trebuit să muncească pentru a se întreţine. Domeniul în care a lucrat, HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Catering), este unul dintre cele mai grele, atât din punctul de vedere al muncii propriu-zise, cât şi al accesului la anumite drepturi.

Elena povesteşte că a ajuns în Belgia printr-o cunoştinţă, în ideea de a efectua studii de masterat, după ce a terminat Facultatea de studii europene la Cluj-Napoca. Pentru a avea un job de chelneriţă într-o cafenea a trebuit să accepte statutul de asociat activ care ulterior s-a dovedit a fi unul problematic. ‘Am avut problema că am aplicat pentru bursă, dar nu mi s-a acordat pentru că aveam statutul de asociat, ei neştiind că eu nu am avut profit în societatea respectivă. Acum am schimbat statutul şi lucrez ca studentă. Însă din cauza acestui statut, numărul de ore pe care îl pot lucra este limitat’, relatează ea.

Elena lucrează acum la un magazin de haine şi ocazional în domeniul HoReCa, câştigând în jur de 500-600 de euro pe lună. Datorită faptului că face studii de masterat trăieşte într-un cămin studenţesc şi continuă să depună CV-uri foarte multe, convinsă fiind că în cele din urmă va putea avea acces la stagii sau la un job în domeniul în care s-a pregătit. Experienţa din domeniul HoReCa a fost pentru ea foarte dificilă, dar în acelaşi timp a întărit-o.

‘Când am început studiile am spus că voi studia pe timpul zilei şi pe timpul nopţii voi lucra. Prima dată am încercat doar week-end-urile, făceam deschiderea şi închiderea sâmbătă şi duminică, terminam luni dimineaţă la 4:00 şi la ora opt plecam la studii. Am încercat aşa, după aia am încercat doar pe timpul nopţii, un orar mai scurt de opt ore, dar nu a mers nici aşa. Acum am renunţat oarecum şi am zis că voi încerca un alt domeniu. Mă împart în două, când nu am ore la magazin mai lucrez şi în HoReCa, ca sa îmi pot plăti studiile’, povesteşte Elena.

Între timp, din cauza programului de muncă extrem de solicitant, tânăra a pierdut un an de masterat, dar susţine că va rămâne în Belgia pentru a-şi termina studiile, pentru că nu are nimic de pierdut. Acum şi-a obţinut permisul de muncă de student, pe care a trebuit să-l reînnoiască în decembrie pentru a continua să muncească, deşi ştia că de la 1 ianuarie nu va mai exista această obligaţie.

‘Este libertatea de circulaţie a lucrătorilor, nu va mai trebui să scoţi atât de multe hârtii, să mergi la comună, la şcoală. Contează doar să-ţi găseşti un loc de muncă, apoi ai contact doar cu angajatorul, nu şi cu statul. Apoi mai sunt şi cheltuielile, permisul de muncă era valabil doar pentru an, iar apoi trebuia să plăteşti o taxă, care pentru studenţi este de circa de 20 de euro’, spune Elena despre momentul ridicării restricţiilor.

Despre viitorul ei în Belgia, Elena mărturiseşte că, dacă la început credea că se va stabili în această ţară, acum priveşte totul ca pe o experienţă şi că până la urmă probabil va reveni în România. Întrebată dacă a suferit de pe urma faptului că este româncă, ea răspunde ‘da şi nu’. ‘Am intrat de multe ori în contact cu persoane de alte naţionalităţi care au avut păreri negative, neştiind cum sunt eu ca persoană, din cauza lucrurilor făcute de alţi români’, spune Elena. Totuşi, românii sunt foarte apreciaţi în HoReCa, unde lucrează în număr foarte mare, adaugă ea.

Românilor care intenţionează să plece într-o altă ţară a UE după ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii, Elena le recomandă să ţină cont în principal de patru lucruri. ‘În primul rând este important să obţină multă informaţie despre ţara în care pleacă, să întrebe chiar oameni care au mai fost în oraşul respectiv. Apoi ar fi bine să nu vină decât dacă este ceva sigur, adică prin intermediul familiei. Pentru că, dacă este vorba despre prieteni sau rude mai îndepărtate, relaţia se poate strica sau chiar se întâmplă să vii şi persoana respectivă să nu mai ajungă să te ajute. Bineînţeles, cel mai bine ar fi să vii direct cu un loc de muncă. La fel de importantă este şi să ştii limba ţării respective, deşi mulţi vin cu impresia că asta nu este o problemă şi că o vor învăţa la faţa locului’, afirmă Elena Ţabără