Ce aşteptări mai au managerii – Domeniile care vor creşte şi cele care vor stagna

Managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada august-octombrie la o creştere moderată a activităţii din comerţ şi stabilitate în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii, faţă de cele trei luni anterioare, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mar, 28 aug. 2012, 07:12
Ce aşteptări mai au managerii - Domeniile care vor creşte şi cele care vor stagna

Concluziiile au fost obţinute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendinţele activităţii economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Astfel, în industria prelucrătoare este anticipată o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +2%). Pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere în ceea ce priveşte estimarea producţiei – prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn, cu excepţia mobilei (sold conjunctural +19%) şi fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (sold conjunctural +18%).

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +12%). În ceea ce priveşte numărul de salariaţi managerii estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare, potrivit unui comunicat al INS.

Pentru volumul producţiei din construcţii soldul conjunctural a fost de +3%, iar pentru stocul de contracte şi comenzi indicatorul s-a plasat la -1%. Managerii estimează o scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -7%) şi un avans uşor al preţurilor lucrărilor de construcţii (sold conjunctural +13%). Citeste si: Vârful crizei nu a fost atins. România, ameninţată de recesiune – manageri 

În sectorul de comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +11%) şi a volumului comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale (sold conjunctural +15%). Volumul total al vânzărilor de mărfuri va înregistra creştere (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -1%). Managerii societăţilor comerciale estimează că preţurile de vânzare cu amănuntul vor înregistra creşteri pentru următoarea perioadă (sold conjunctural +28%)”, se precizează în comunicat.

Conform estimărilor din august, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate (sold conjunctural +3%). În sectorul de servicii se estimează pentru următoarele trei luni scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -8%). Preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +9%).

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...