Ce averi au pe bursă bogaţii români de top

29 10. 2012
bursa_17848500

Ioan Niculae

Interagro, compania cunoscutului om de afaceri teleormănean, are peste 92% din acţiunile companiei de transport fluvial, Giurgiu Nav, care este evaluată la peste 70 de milioane de lei pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Evaluarea (capitalizarea bursieră) este realizată pe baza preţului ultimei tranzacţii, dar o eventuală vânzare ar putea aduce patronului Interagro la mai mult de atât.

Cifra de afaceri a Giurgiu Nav (simbol bursier GIUR)  a fost de 31 de milioane de lei, iar valoarea companiei ar putea fi estimată la un multiplicator al cifrei de afaceri mai mare de 2,5. Cu ajutorul multiplicatorilor se negociază tranzacţiile de preluare de companii.

Giurgiu Nav pare să fie ultima companie proeminentă de la BVB controlată de Ioan Niculaecel mai bogat român potrivit Topului Forbes 500 miliardari, şi al doilea după Top 300 Capital.

Niculae are o avere estimată la 1.100 de milioane de euro în primul top, respectiv la 1.700 de milioane de euro .

Prezenţa lui Ioan Niculae la BVB s-a încheiat cu două poveşti controversate, la companiile de îngrăşăminte chimice Amonil Slobozia (AMO) şi Sofert Bacău (delistată, în prezent), pe care le controla până acum câţiva ani.

Ioan Nicolae a înfiinţat alte firme, prin care a cumpărat activele acestora, atunci când acestea au fost în pericol de a fi executate de creditori. Apoi a continuat activitatea în locul lor cu firmele nou înfiinţate, cu activele cumpărate şi o parte din salariaţii companiilor originare.

Amonil Slobozia a fost executat silit în 2010 din cauza datoriilor, iar activele au fost adjudecate de Ioan Niculae prin intermediul firmei Chemgas Holding. Cu activele Amonil şi cu 740 de angajaţi luaţi de la Amonil, Chemgas a realizat în 2011 afaceri de 19,3 milioane de euro.

Multiplicată cu cel puţin 3, valoarea companiei este de circa 60 de milioane de euro (peste 86 de milioane de lei).

În mod similar, Ioan Niculae a înfiinţat compania Amurco Bacău, care a preluat activele Sofert şi aproape jumătate din salariaţi (690) ai acesteia, intrată în faliment în 2005. Amurco Bacău a făcut afaceri de 19 milioane de euro anul trecut.

Nu de mult, Niculae a cedat şi controlul firmei Comcereal Prahova (CPRH), odată cu pachetul de 83,33%, pentru 1,18 milioane lei.

 

Dan Adamescu

Al patrulea cel mai bogat român în Forbes 500 şi al cincilea în Top 300 Capital, cu o avere de  730 (850) de milioane de euro, este cel mai cunoscut la Bursă ca proprietar al centrului comercial Unirea, prin Unirea Shopping Center.

Dan Grigore Adamescu şi familia lui are cel puţin 75% din compania cu simbolul bursier SCDM, prin Nova Group Investments.

Unirea Shopping Center (SCDM) este o acţiune destul de căutată pe piaţa Rasdaq a BVB. Aici este evaluată la 241 de milioane de lei. Trei sferturi din această valoare înseamnă 180 de milioane de lei, care sunt sigur ale lui Adamescu.

Cu un multiplicator rezobabil de 3 faţă de cifra de afaceri, la care ar putea avea loc o eventuală tranzacţie de preluare, se poate estima că măcar o zecime din averea lui Adamescu stă în Unirea.

Mai nou, însă, Dan Adamescu a dobândit controlul hotelului Intercontinantal, care valorează pe bursă circa 75 de milioane de lei (sub simbolul bursier RCHI).

Dan Grigore Adamescu este preşedintele Companiei Hoteliere Intercontinental România (RCHI), deşi oficial nu controlează decât circa 32 % din acţiuni, prin societatea de asigurare Astra şi aceeaşi Nova Group Investments. O firmă off shorre din Cipru, Mountbay Limited are 33%.

Curios este că şi Astra Asigurare Reasigurare (ATRA), probabil perla coroanei familiei Adamescu, mai este încă prezentă pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), unde este evaluată la peste 615 milioane de lei.

Nova Group Investments are 3 sferturi din acţiuni, dar evident valoarea lor reală este mult diferită. Evaluarea bursieră a fost făcută cu preţul ultimei tranzacţii, făcute în 2 august! Şi s-au făcut numai 66 de tranzacţii în ultimele 12 luni.

 

Ovidiu Tender

Al şaptelea cel mai bogat român în Top 300 Capital, cu 680 de milioane de lei, este mult mai vizibil la Bursă, pentru că a adoptat o altă tactică pentru companiile listate pe care le controlează.

Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), una dintre cele mai mari companii din Europa Centrală care pot găsi petrol şi gaze la mii de metri adâncime, este evaluată la peste 100 de milioane de lei pe piaţa Rasdaq a BVB, dar lichiditatea acţiunii PRSN este incomparabil mai mare decât cele de mai sus: 6.555 de tranzacţii în 12 luni.

Tender s.a. Timişoara are, oficial, doar 55% din companie, dar nimeni nu se mai îndoieşte că firma este „a lui Tender“.

Omul de afaceri timişorean a sporit lichiditatea acţiunii PRSN vânzând controlat în piaţă, atrăgând atenţia fondurilor străine de investiţii şi intrând în parteneriat cu acestea prin majorări de capital.

O poveste similară a încercat şi la producătorul de generatoare de aburi Vulcan Bucureşti (VULC).

Vulcan Bucureşti (VULC) este o companie mult mai mică (evaluată la 14 milioane de lei pe Rasdaq), unde Grupul Energetic Tender are 75% din acţiuni.

Vulcan a revenit pe profit în primele şase luni din 2012, cu un câştig net de 11,1 milioane de lei, după doi ani în care a înregistrat pierderi de 50 de milioane de lei.

Ovidiu Tender a fost, acum câţiva ani, pe punctul de a-şi continua aventura bursieră cu un fond de investiţii, în care ar fi urmat să-şi concentreze toate deţinerile în companii de la Bursă. Atunci mai avea şi firma de serviciide forajAtlas GIP.

Un fond de investitii din Anglia mi-a propus ca toate participaţiile firmelor mele să fie adunate într-o companie, iar aceasta să fie cotată pe bursă, ei fiind interesaţi să investească. La prima vedere, este vorba despre 800-1.000 milioane de euro”, spunea Ovidiu Tender într-un interviu.